Topul “vampirilor energetici” din casa. Ce aparate consumă cel mai mult

Aparatele electrocasnice nefolosite, dar care stau tot timpul în priză produc un consum suplimentar pe an echivalent cu 500 de kw, potrivit unui studiu realizat de International Consumer Research & Testing (ICRT).

Din categoria micilor “vampirilor energetici” fac parte cuptorul cu microunde, ceasul cu radio sau televizorul, conectate tot timpul la electricitate.  

Studiul ICRT, citat de bugetulfamiliei.ro, arată care dintre aceste electrocasnice consumă cel mai mult. 
Cel mai mare consumator de energie electrică atunci când nu este folosit este boilerul de bucătărie, care înregistrează un consum de 142 de kw/an.

Următorul aparat în topul celor mai mari consumatori latenți de energie este faxul, cu un consum de 114 kw/an. 

La o diferență semnificativă de consum se clasează televizorul care stă tot timpul în priză. Consumul anual de energie al acestuia este de 48 kw. 

Și asta în timp ce computerul utilizează 43 kw/an, iar un sistem hi-fi conectat tot timpul la energia electrică consumă 30 kw/an.

Categoria “consumatorilor paraziți” de electricitate este completată de radio, care deși neutilizat, lasat tot timpul în priză înregistrează un consum de 16 kw/an. 

Următoarea pe aceeași listă se clasează imprimanta, cu un consum de 15 kw/an, echivalent cu cel al unui ceas cu radio. 

Cuptorul cu microunde lăsat în priză are același consum cu al unei cafetiere lăsate în priză, de 13 kw/an, în timp ce telefonul fix fără fir consumă anual 7 kw.  

Consumul mediu al unui aparat variază de la 1 la 10 kw pe lună, care trebuie înmulțiți cu fiecare electrocasnic lasat în priză atunci când nu este folosit. Sursa ro.stiri.yahoo

Viitorul ambalajelor se scrie la Cluj: un cercetator de la USAMV a inventat eticheta si ambalajul antimicrobian si biodegradabil

Din oras scris de Florentina Tatar / 03 Februarie 2014 / 0 comentarii / 4315 vizualizari

La doar 31 de ani, un cercetator clujean are la activ realizarea unor produse pe care in acest moment le vedem doar in filmele SF: nu contin compusi chimici, ucid bacteriile si microbii de pe suprafata alimentelor, a fructelor si legumelor si se dezintegreaza in natura de cateva ori mai repede fata de cele obisnuite.  Studiile au fost finalizate, produsele exista fizic, au primit si premii la saloanele de inventii, dar birocratia si lipsa facilitatilor de valorificare le tin inca tot in laborator. 

Dan Vodnar este licentiat in Controlul si expertiza produselor alimentare in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV), si-a finalizat doctoratul si acum este asistent universitar in cadrul institutiei. A condus doua proiecte in urma carora a rezultat ambalajul antimicrobian si eticheta antimicrobiana pentru fructe si legume.  Ideea de a studia in aceasta zona s-a nascut in timpul facultatii, cand a avut parte de o bursa Erasmus la Universitatea Hohenheim din Stuttgart. 

“Mi s-a parut ca lucrurile sunt super-aplicabile, acolo partea teoretica se intalnea cu partea practica. Am invatat cat de cat germana si mi-am facut relatii in randul studentilor Erasmus, a fost o experienta care mi-a schimbat un pic optica asupra lucrurilor”, a apreciat Dan Vodnar. 

Doctoratul sau a abordat domeniul biotehnologiei si, in acest timp a mai beneficiat de o mobilitate acordata de catre Ministerul de Mediu al Germaniei printr-o fundatie. Timp de sase luni, a studiat intr-un institut de cercetare, unde si-a realizat o buna parte din teza, cea de fermentatii si bioreactoare. 

“Acolo am facut, practic, primul izomer ( substanta care, avand aceeasi compozitie chimica cu o alta  substanta, difera prin structura si proprietati de aceasta) L al acidului lactic, care se utilizeaza in obtinerea de acid polilactat. Acesta poate fi utilizat in industria bioplasticului. Se poate obtine, de pilda, folie biodegradabila”, a precizat acesta. 

Chair pe biroul sau, Vodnar are un pix alb, aparent ca toate pixurile, insa este realizat dintr-un material biodegradabil, provenit din acest polilactat cercetat acolo. 

“Se degradeaza in natura in 5 saptamani, spre deosebire de pixurile nebiodegradabile care dispar in 200 de ani. Produsul poate folosi la ambalaje, PET-uri, folie alimentara si multe altele”, puncteaza cercetatorul. 

Rezultatul a fost publicat intr-o revista internationala,  Chemical Engineering and Technology si a avut, potrivit lui Vodnar, un impact puternic. 

A doua parte din teza de doctorat a fost facuta in domeniul microincapsularii bacteriilor probiotice. 

“Bacteriile probiotice sunt intalnite, de pilda, in iaurturi. Problema lor este ca nu rezista la sucul gastro-intestinal pentru ca in stomac este un PH de 1,52, iar aceste bacteria nu rezista la acesta. Atunci, exista alternativa de a le microincapsula, de a le proteja intr-un biopolimer care este  compatibil cu organismul nostru. Atunci, aceste microcapsule rezista la aciditatea din stomac si se descompun in intestin, acolo unde e interesul nostru de a le face functionale.  Practic, pornind de la acesti biopolimeri cu care m-am jucat in timpul doctoratului mi-a venit ideea de ambalaj bioactiv. Am lucrat intr-un program de Smart and Intelliget Packaging pe un proiect European. Am citit foarte multa literatura de specialitate. 
Am depus un proiect de cercetare la nivel national in 2012, a fost castigat si ulterior implementat. Proiectul in sine a durat 6 luni, dar rezultatele intregului ambalaj intr-un an si jumatate”, descrie clujeanul.  

Concret, proiectul se numeste “Sistem de management al sigurantei si securitatii alimentare aplicat in obtinerea ambalajelor cu activitate microbiana” si are ca scop ambalarea in conditii superioare a produsele gata pentru consum, asa numitele “Ready to eat”. 

“Sunt alimente gandite in asa fel incat sa nu dezvolte ulterior bacterii si producatorii sa piarda bani. Astfel,  ei introduc in interiorul lor diversi compusi din categoria E-urilor: conservanti, antimicrobieni, antioxidanti. Acestea sunt substante provenite din sinteze chimice.  Ideea de la care am plecat cu acest ambalaj a fost locul unde se pot dezvolva microbii care produc toxiinfectii alimentare. In SUA 3-4% din decese au drept cauza toxiifectiile alimentare. Sigur, la noi aceste produse nu sunt consumate pe o scara atat de larga, dar se mananca mult la birou, de pilda. Microbii acestor afectiuni se dezvolta la suprafata alimentelor.  Am cautat o solutie care sa actioneze exact acolo unde este problema. 
Practic, ambalajul pe care l-am realizat asta face: inhiba dezvoltarea oricarui tip de microbi la suprafata alimentului. Practic, nu lasa sa se dezvolte nici o bacterie. Este un polimer facut din chitina, care, se stie, este  un biopolimer care are o activitate microbiana. Se face din crusta melcilor si este achizitionat sub forma de pudra. Acest ambalaj incorporeaza in interior biomolecule active din ceai verde, ceai negru, busuioc, un mixt de biomelecule. Cantitatea este optimizata, astfel incat sa nu schimbe perceptia gustativa a alimentului”, a detaliat Vodnar.

Produsul arata ca un celofan obisnuit si ar putea fi utilizat la carne, branza si tot ce inseamna semipreparate.  Despre costurile producerii acestuia, cercetatorul spune ca “ar merge mana-n mana cu nivelul de productie, dar, eu cred ca n-ar ridica prea mult pretul unui produs, decat cu 50 de bani, maxim un leu”.  

Mai mult, productia unor asemenea ambalaje nu ar fi deloc complicata. 

“Trebuie sa iti adaptezi tehnologia, sa o optimizezi pentru obtinerea acestui ambalaj, dar nu e ceva complicat, iti trebuie un laminator si un malaxor. Cei care produc plastic sunt sigur ca au aparate care ar putea fi compatibile cu ceea ce propun eu”, este convins specialistul. 

Eticheta antimicrobiana

Langa ambalajul antimicrobian, pe raftul cercetatorului clujean se afla la loc de cinste si o eticheta.

 “E o eticheta degradabila, care actioneaza asupra microorganismelor de pe suprafata fructelor si a legumelor pe care le consumam cu coaja. Toate au o incarcatura microbiana. In momentul in care spalam fructul nu o inlaturam cu totul. Cu ajutorul acestei etichete, confectionate tot dintr-un biopolimer si care incorporeaza substante antimicrobiene din natura, atunci cand speli fructul sub apa, eticheta se topeste si elibereaza compusii si depopuleaza foarte mult cantitatea de microorganism de pe coaja”, explica specialistul. 

A fost primul proiect din Romania castigat cu acest tip de idee.  Fiecare dincele doua proiecte au avut cate un buget de 10.000 de euro. 

“Nu sunt proiecte mari, dar, pentru un tanar ca mine. Sunt suficiente. Am si cei mai ambitiosi studenti care lucreaza si ei la proiecte”, spune acesta.  

Cercetatorul a venit la Cluj din Borsa, Maramures si recunoaste ca asta i se datoreaza mamei sale. 

“Practic, mama mea e un fel de Smaranda din “Aminiri din copilarie”, ea si-a dorit mult pentru cei doi fii ai ei sa faca scoala. In clasa a 8-a nu prea poti sa decizi ceea ce e mai bine pentru tine, dar, impulsionat de dorinta mamei”, marturiseste acesta. 

A facut un an de inginerie chimica a Universitatea “Babes-Bolyai”, dupa care, “pentru ca se preda o chimie mult prea profunda, nu ii gaseam o aplicabilitate”, a venit la USAMV. 

Aici a studiat Controlul si expertiza produselor alimentare, care atunci era la Facultatea de Agricultura. 

“In primul an nu prea mi-am gasit locul. Am lucrat destul de multi ani in modelling, advertising, de intalniri de noapte, de zi, de petreceri. Ambitia a venit din anul 2,3,4 si 5 pe care i-am terminat cu media 10. Poate sunt o persoana extremista, imi recunosc limita, insa aceasta m-a adus intr-un avantaj, pana la urma, stiintific”, dezvaluie acesta. 

Despre varsta neobisnuita la un cercetator, Vodnar spune ca “sunt putini ani, dar multi sunt de munca”. 

“Sunt zile in care lucrez de la 8 dimineata la 8 seara, sunt saptamani in care lucrez si sambata, si duminica. Recunosc, sunt putin workaholic, imi recunosc neajunsul, dar nu poti face asemenea lucruri daca nu te implicit total”, dezvaluie cercetatorul. 

Alternative pentru raw-vegani

Toate produsele pe care le-a dezvoltat le-a gandit strict pe sectoare de populatie. 

"Aceste ambalaje nu ni s-ar adresa noua, celor care in copilarie am mancat fructe din pom, sterse in prealabil de o haina. Exista, insa, un gen de oameni mai simandicosi, care cauta lucrurile acesta. Tot acest tip de substante a folosit la crearea unor jeleuri cu fructe si bacterii probiotice microencapsulate. Practic, am microincapsulat bacteriile si le-am introdus intr-un jeleu care este destinat pentru copii, apoi pentru tot ce inseamna raw-vegan si pentru diabetic. Jeleurile au fructoza din catina si afine. Veganii consuma o cantitate probiotica foarte mica.  Toate sunt intr-o sucesiune foarte clara: toate utilizeaza biopolimeri, sunt pentru siguranta si securitatea alimentara. Toate sunt biodegradabile. Nu am utilizat nici un compus chimic, asta a fost si ideea: sa le fac pentru ca nu poti introduce intr-un aliment ceva care este substanta chimica”, a mai spus tanarul.

A depus in urma cu doi ani cerere pentru brevetarea ambalajului. 

“Patru ani dureaza munca de brevetare. Nu inteleg de ce. Exact asa cum am cautat eu in baza de date si in literatura stiintifica sa nu mai existe acest ambalaj sunt forma pe care eu o propun, nu inteleg de ce un ofiter de la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) nu poate sa faca lucru acesta”, se plange acesta. 

Dan Vodnar s-a gandit sa mearga cu eticheta antimicrobiana pe la supermarketuri, sa le propuna implementarea ideii. 

“Imi lipseste foarte mult o autoritate intre mine, cel care ingineresc in laborator, am un rezultat si il brevetez si industrie. Am cautat sa dau o solutie unei probleme reale, insa legatura dintre industrie si noi nu exista. Autoritatea intermediara, un oficiu de tehnologie nu s-a inventat la noi. Eu sunt convins ca sunt multi oameni care stau cu rezultatele in sertar, rezultate care putea fi conectate oricand in industrie. In strainatate, companiile sustin cercetarile pentru doctorate. Compania are o problema intr-o zona anume si angajeaza un om care studiaza asta, in co-tulela cu o universitate. La noi cautam pe site-uri sa gasim o nevoie si totul ramane la nivel de document, din pacate nu e implementat. Sunt putine povesti de succes sin Romania in cercetare, probabil in zona IT mai sunt. Ambalajele au fost medaliate cu bronz la Proinvent, in 2012. Ar trebui sa ne contacteze un producator, sau din contra, sa mergem noi, sa facem acest PR”, isi expune clujeanul viziunea.

Ambalajul revolutionar al cercetatorului clujean ar putea avea efect chiar si in randulcelor care se tem de efectele cancerigene ale produselor actuale. 

“Majoritatea derivatelor din petrol au un aport negativ, pentru ca la un moment dat alimentul se intalneste cu ambalajul si ele fac un schimb intre ele”, explica Vodnar. 

Sursa ziardecluj

Şcoala pregăteşte copiii pentru eşec/ de Anca Nastasi.

Autor: Anca Nastasi

Dupa principii vechi de acum 50 de ani, invatamantul romanesc se incapataneaza sa scoata pe banda rulanta someri cu diploma. Copiii care au avut sansa sa invete in Finlanda sau Germania ne deschid ochii si ne cer sa transformam scoala dintr-un chin permanent si fara scop, intr-o aventura a cunoasterii - in care nu invatatul pe de rost, ci intelegerea e valoroasa.

In timp ce in UE numarul oamenilor cu bacalaureat si facultate creste, la noi e pe dos. De trei ani incoace, tot mai putini dau piept cu examenul de maturitate si, inevitabil, jumatate dintre ei il rateaza. Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.

Ce e de facut:  sa invatam mai mult - ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata, e momentul sa invatam altfel.

O fetita din Timisoara a absolvit cu brio primele doua clase intr-una. In Germania. S-a intors acasa, la Timisoara. Acum, vrand -nevrand, mama compara cele doua sisteme de educatie. Delia Mihailov: „Sistemul de invatamânt este individualizat, fiecare copil primea un plan saptamanal de lucru, diferit de la caz la caz in functie de apetitul copiilor. Cand un copil nu-si executa planul saptamanal, niciodata nu este vina lui, ni s-a subliniat lucrul acesta, este vina invatatoarei care va alcătui saptamâna urmatoare un plan mai usor. Nu se vorbea niciodata despre restul elevilor, despre un elev fata de ceilalti elevi. La noi, concurenta e clara pentru toata lumea, inca din clasa I.”

La noi, educatia se bazeaza inca, la fel ca acum 100 de ani, pe concurenta. Educatorii din Occident au renuntat demult la ea, convinsi ca e mai degraba demoralizatoare. Primii au fost finlandezii, inca in anii 80.

In scolile din vest, copiii stau in grupuri. In sistemul romanesc, scoala inhiba copiii din prima zi. Si la noi, invatatoarele au fost instruite sa copieze metoda finlandeza, cu lucrul in grup, dar nu functioneaza.

In Finlanda sau Germania, daca cei mici vorbesc vrute si nevrute - profesorul intelege ca lectia lui nu e suficient de interesanta.

La noi, copilul e vinovat daca se plictiseste la ore. 

Scolile occidentale se adapteaza la viitor. In Germania, invatatoarea a explicat parintilor ca, in secolul vitezei, nu se mai preda caligrafia - ar fi o pierdere de timp. Si ca elevii ei vor invata doar sa scrie citet.

Manualele romanesti sunt cenuşii, cu enunturi alambicate si cerinte greu de descifrat; cartile din Germania: hartie lucioasa, exercitii colorate si clare, desene hazlii, de care elevul nu se mai poate desparti.

Copilul constata pe pielea parintilor prima contradictie in termeni a educatiei romanesti: invatamantul gratuit costa bani. Mergem in Finlanda unde invatamantul e atat de gratuit, incat copilul nu cumpara nici macar o guma de sters. Narcisa Suciu, celebra cantareata, a emigrat pe cand fiica ei avea 11 ani. Azi, Daria e in clasa a 9-a. Pentru ele scoala de acolo a fost un soc.

Fiecare elev are alocata o suma in valoare de 7.580 de euro pentru un an scolar

In Romania, respectul pentru scoala se impune prin uniforma, note, disciplina. Prima lectie pe care ne-o preda Finlanda e relaxarea: aici copiii pot zburda desculti, ca acasa.

Daria a invatat ca si copiii au dreptul sa spuna nu. In scoala romaneasca, un refuz e considerat sfidare. In Finlanda, notele sunt confidentiale - elevii nu sunt in competitie cu colegii, ci cu ei insisi. La noi, rusinea unei note proaste strigate in gura mare, e considerata stimulare.

In Germania, timpul liber al elevei era respectat - 4-5 ore de studiu pe zi in clasa erau suficiente. La noi, studiul in clasa e insuficient. Culegerea de exercitii „Ursuletul silitor” o sileste  pe Tariana sa stea la birou alte 4 ore.

In noua ei clasa, Tariana are 30 de colegi. Invatatoarea se ocupa de fiecare, cat poate. Ghinionul e ca talentul matematic al Tarianei descoperit in Germania, ramane aici nestimulat - desi copila lucreaza mai mult. 

Si sistemul finlandez functioneaza perfect fara teme obositoare.

Elevul roman, in schimb, lucreaza mai mult decat prevede legea.

Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.

„Cu resursa umana asa cum se naste acuma – afrima Gheorghe Onuţ, sociolog la Universitatea Transilvania din Braşov –, mi-e tare teama ca vom ajunge mai ales culegatori de capsuni si stergatori de cururi prin Italia!”

Ce e de facut:  sa invatam mai mult – ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata,  e momentul sa invatam altfel.

Elevul roman, in schimb, lucreaza mai mult decat prevede legea. In Finlanda, orele de literatura dau copiilor ocazia sa dezbata, sa gandeasca liber; la noi, literatura se invata pe de rost. In Finlanda, matematica e inteleasa fara meditatii, iar orele de sport sau muzica sunt momente de relaxare – la noi, motiv de stres si lacrimi. Cat de neplacuta poate fi scoala? Statisticile internationale sunt de speriat: copiii nostri sunt cei mai demotivati din lume!

Suntem evident tentati sa credem ca elevii finlandezi sunt mai grei de cap decat ai nostri. Dar ne inselam amarnic.  La testele internationale, din 2012, finlandezii sunt pe locul al 10-lea in lume. Romania e pe locul al 45-lea, din 65 de tari. Testele masoara ce stiu copiii la 15 ani si ce pot face in viata cu cele invatate.

Doar 3% dintre copiii romani stiu sa explice si sa utilizeze cunostintele la fel ca finlandezii, elvetienii, sau asiaticii. Testele PISA masoara si atitudinea copiiilor fata de scoala. Copiii nostri se izoleaza de-a dreptul intr-o uriasa prapastie a demotivarii - fata de celelalte tari. Testele internationale din 2012, au aratat ca adolescentii romani nu sunt in stare sa inteleaga si sa proceseze ceea ce citesc.

Parintii asista neputinciosi cum invatamantul romanesc omoara gandirea libera.

Ca sa aiba note bune, copiii isi petrec timpul liber cu meditatii.

In clasa a 6-a, scoala a devenit o goana cu limba scoasa printre notiuni si formule. In Finlanda e pe dos!

In Romania, copiii invata intr-un regim de testare permanenta.

Un profesor de filosofie si părinte din Oradea vede actualul sistem ca pe o industrie comparabila cu fabricile comuniste din trecut: cu angajati foarte multi - deci o problema sociala, un gigantic consumator de resurse - adica o gaura pentru bugetul de stat, care produce pe stoc  - fără căutare pe piaţă - ceva de o calitate submediocră. E o industrie aflată în faliment, însă care nu poate fi lichidata si vanduta la fier vechi.

Pentru evaluarea profesionala, dascalii au nevoie de „punctaj”, daca ai publicat ceva, punctajul creste. Si astfel, chiar Ministerul educatiei a declansat aceasta industrie colaterala: la fiecare inceput de semestru parintii cumpara fara sa comenteze - carti multe, multe proaste, dar cerute de profesori. 

Tragedia scolara se adanceste la orele in care copiii ar trebui sa se relaxeze. Copiii sunt stresati la muzica, desen, sport. O fată merge cu bicicleta, cu rolele, inoata, joaca tenis, dar in scoala - toatea astea nu conteaza. Nota ei la sport e proasta, fiindca nu poate sari capra. Cat de prafuit si neprietenos e sistemul nostru de invatamant, o dovedesc pana si orele de sport: copiii se spetesc cu mersul piticului si saritul caprei. Pana unde merge absurditatea in scoala romaneasca, va spun parintii. Ei isi vad copiii nevoiti sa se incadreze in tiparele prestabilite de programa educationala. In Finlanda, ora de sport, la fel ca si cea de matematica, ii ajuta pe copii sa isi descopere vocatia.

In esenta, invatamantul romanesc e impietrit in principiile depasite de acum 60 de ani. Cand ajung in liceu, copiii fara parinti cu har de profesor sau bani de meditatii au lacune atat de mari fata de programa pe care profesorul trebuie s-o respecte, incat sansele la bacalaureat sunt minime.

Pentru acesti copii, intalnirea cu un  profesor cu har e cam tarzie.  Cursa infernala pentru note bune si diploma de bac e pierduta. Cosmin, de exemplu, viseaza din copilarie sa devina mecanic de locomotiva. Liceul care-i promitea asta cand s-a inscris, s-a comasat cu altul si ii mai poate oferi azi doar o diploma de dispecer in transporturi. Nevoia de dispeceri pe piata muncii este  practic inexistenta. Ca sa-si ia inutila diploma, a scris totusi - cu ajutorul dirigai - un proiect. Si va trebui sa-l prezinte unei comisii.

Cosmin e dintr-un sat din Bacau, familie saraca, fara scoala, fara bani de meditatii.

Baiatul nu da doi bani pe diploma de bac. Totusi, are nevoie de ea. Baiatul nu-i prost deloc, e handbalist talentat - doar ca sistemul romanesc de educatie i-a pecetluit soarta la 14 ani. Printr-o selectie bazata pe esec, nu pe vocatie. Cu note mici la examenul de capacitate, a fost primit la liceul auto. N-a reusit - in ciuda meditatiilor, sa ia bacul si ramane un an acasa, pe banii parintilor.

In sistemul finlandez de educatie nu exista fundatura. In clasa a 10-a, cand intra la liceu, copiii pot opta pentru meserii sau in vatamant teoretic - ca la noi, doar ca isi pot alege materiile care ii intereseaza, nivelul de cunoastere, sau pot face ambele scoli in paralel.

Si ca sa nu-si aleaga o meserie pe care n-o cunosc, si sa regrete apoi alegerea facuta, copiii finlandezi merg la serviciu, inca din clasa a 7-a, unde vor ei.

Intr-un liceu din Brasov, profesorii ajutati de colegi din Elvetia incearca sa faca si ei acelasi lucru cu elevii. Au introdus o materie noua – „jobs”. Si mai greu e pentru acesti copii sa gaseasca - la fel ca finlandezii sau  elvetienii - o firma care sa-i primeasca la serviciu. „Copiii au nevoie sa se descurce in viata! E nevoie de competente,  nu doar cunostinte teoretice. Si daca statul roman continua cu stilul asta de invatamant, chiar si cu formarea profesorilor, elevii nu vor avea abilitatile necesare pentru a concura cu ceilalti europeni. Trebuie sa poti face o prezentare, sa lucrezi impreuna cu altii”

 „Asa cum arata si functionează acum sistemul de invatamânt din România este o amenintare la adresa securităţii nationale!” afirmă prof.dr. Gheorghe Onuţ. Profesor si scriitor, fondator al facultatii de sociologie la Universitatea Transilvania, domnul e constient ca ceea ce invata copiii in scoala nu le foloseste in integrarea lor in economia societatii. Isi aminteste cum fiul sau cel mic fugea de scoala. Azi povesteste fara rusine ca fiul lui nu are bacalaureat. Si nu il desconsidera pentru asta.

De altfel, sociologul si sotia lui si-au lasat toti cei 3 copii liberi sa plece in lume ca sa se descopere pe sine. Dupa un esec la ASE - fiica lui tinteste azi la premiul Nobel ca cercetator biolog in Suedia, fiul cel mare a incercat in tara facultatea de design vestimentar, dar a renuntat, scarbit. Profesorul sociolog simte insa o mare jena cand se gandeste ca face parte dintr-un sistem prost cladit, care trebuie regandit din temelii. La restante, in anul doi, se loveste de creierele opace ale studentilor. Pe cei pe care-i simte capabili, vrea sa-i scoata din mediocritatea in care se complac. Cand o studenta i-a propus ca lucrare de diploma organizarea unor jocuri olimpice, el i-a cerut sa se consulte cu Juan Antonio Samaranch, care conducea pe atunci Comitetul Olimpic. Care i-a raspuns prompt: Juan Antonio Samaranch, avea 84 de ani si i-a scris 3 pagini.

Pe studentii fara chef ii convinge sa lase facultatea. Reteta e imprumutata de la parintii occidentali, care nu-si imping copiii in facultate imediat dupa liceu. 

In goana dupa note, parintii si profesorii au corupt educatia si au dus competitia in derizoriu. Copiii invata de la noi ca cinstea, morala nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata. Putine sunt familiile care au descoperit alchimia succesului in viata.

Pana la urma, educatia, inseamna civilizatie. In Franta sunt 30 de licentiati la 100 de locuitori, iar la noi nu stiu daca se ajunge la 7.

Noi inca traim vremuri grele si acasa, si la serviciu. Suntem incapabili sa construim o societate fericita. Cu o economie la pamant, cu cetateni saraci, furiosi, fara speranta, si copii care merg la scoala cu frica, cu scarba.

Putini sunt cei care inteleg ca aceasta nefericire colectiva a romanilor poate fi depasita prin educatie de calitate.

Sursa zf

Stafidele

INAMICUL COLESTEROLULUI RAU: STAFIDELE
Stafidele sunt cele mai populare fructe uscate, folosite atât la pregătirea deserturilor tradiţionale, cât şi la prepararea salatelor sau a mâncărurilor exotice. Acestea se obţin din struguri fără sâmburi, cultivaţi de-a lungul ţărmului Mării Mediterane, în Grecia, Cipru sau Turcia, prin uscare la soare sau în cuptoare speciale.
Nu îngraşă
Stafidele sunt bogate în fructoză, un zahăr natural care poate fi transformat de organism, cu uşurinţă, în energie. S-a constatat că datorită lipsei grăsimilor şi a sării nu îngraşă, aşa cum se credea.
Din acest motiv, se numără printre puţinele fructe dulci recomandate în curele de slăbire, bineînţeles consumate în mod limitat.

Previn depresia
Stafidele conferă un important aport de energie, au rolul de a tăia pofta de mâncare şi reduc riscul apariţei bolilor cardiovasculare.
Datorită fructozei, o excelentă sursă de energie, consumul regulat de aceste fructe uscate combate oboseala şi previne depresia, fiind un tonic excelent.
În acest sens, în special sportivilor, persoanelor în vârstă, tinerilor şi celor care depun un efort deosebit, fizic sau intelectual, li se recomandă cel puţin 50 g de stafide brune pe zi.

Tratează constipaţia
Stafidele nu sunt bogate doar în fructoză şi nu sunt recomandate doar datorită conţinutului mare de fructoză. Fibrele prezente în aceste fructe uscate contribuie la reducerea colesterolului rău, îmbunătăţesc funcţia intestinelor şi previn sau tratează constipaţia.
Problemele cu stomacul "încărcat" pot fi date uitării cu ajutorul unui pumn cu stafide înmuiate într-un pahar cu apă şi lăsate peste noapte la macerat. Dimineaţa, acestea trebuie consumate pe stomacul gol, pentru a grăbi digestia şi pentru a elimina resturile alimentare neabsorbite de intestin.

Împiedică retenţia de lichide
Cantitatea uriaşă de potasiu previne retenţia de lichide, fluidizează sângele şi ajută la reducerea tensiunii arteriale. Stafidele sunt bogate şi în antioxidanţi, denumiţi polifenoli, care au un rol important în prevenirea apariţiei tumorilor maligne prin ajutarea celulelor să-şi păstreze funcţia normală, şi tratează stările febrile.

Reduc aciditatea stomacală, reglează digestia
Magneziul din stafide reduce aciditatea stomacală, iar dacă le consumaţi în loc de desert vă puteţi regla digestia.

Constituie un aport important de fier
Aceste fructe uscate reprezintă o importantă sursă de fier, fiind recomandate în cazul anemiilor uşoare. Femeile însărcinate, cu grave carenţe de acest mineral, riscă să nască un copil cu aceleaşi probleme, care poate fi predispus la anemie. Pentru a preveni lipsa de fier din organism, viitoarele mămici trebuie să adopte o alimentaţie
bogată în acest element. Dintre produsele nonanimale, stafidele sunt cele mai indicate în acest sens.

Reglează hormonii
Stafidele conţin şi boron, un mineral important pentru menţinerea oaselor sănătoase, care intervine în reglarea hormonilor şi în metabolismul vitaminei D. Boronul este indicat şi în osteoporoză, întărirea oaselor şi reducerea durerilor osoase, iar vitamina A, care chiar dacă este prezentă într-o cantitate mică, este benefică pentru sănătatea ochilor.

Recomandate femeilor de 50-70 de ani
Specialiştii sunt de părere că dieta pe bază de stafide are şi rolul de a creşte libidoul. În India există chiar un ritual în care
cuplurile proaspăt căsătorite consumă la nuntă lapte cu stafide, pentru îmbunătăţirea libidoului. Dacă aveţi probleme de această natură, trebuie să ştiţi că pot fi rezolvate foarte simplu cu doar o mână cu stafide brune. Pentru început spălaţi-le bine cu apă şi apoi fierbeţi-le în puţin lapte. Consumaţi acest amestec după ce s-a răcit, de trei ori pe zi, până vă redobândiţi vigoarea sexuală.

Potrivit studiilor, consumul zilnic de stafide, însoţit de câteva minute de mers pe jos, reduce considerabil riscul apariţiei bolilor cardiovasculare în cazul femeilor cu vârsta între 50 şi 70 de ani.

Specialiştii au ajuns la concluzia că o cană cu stafide pe zi reduce pofta de mâncare şi nivelul colesterolului rău şi creşte, în schimb, cantitatea de colesterol bun, care previne ateroscleroza.


Reţetă gustoasă şi sănătoasă
Pentru a prepara această reţetă simplă de salată de varză cu stafide, aveţi nevoie de o varză roşie, o linguriţă cu vârf cu pudră de scorţişoară, o cană cu stafide aurii, câteva linguri cu ulei, sucul de la o jumătate de lămâie, un păhărel cu vin roşu, sare, piper şi o linguriţă cu miere. Primul pas constă în tăierea foarte fină a verzei şi adăugarea unei linguriţe rase cu sare. Amestecaţi bine pentru ca varza să se înmoaie. Apoi adăugaţi câteva linguri cu ulei, sucul de lămâie şi piperul măcinat. Puneţi stafidele, mierea şi scorţişoara în vin şi lăsaţi-le să stea circa 30 de minute în frigider. Turnaţi acest
amestec peste salata de varză, acoperiţi cu o folie de plastic şi puneţi totul la rece timp de o oră înainte de a servi.

Pont! Stafidele brune sunt mai indicate decât cele aurii, deoarece conţin mai mulţi nutrienţi, precum vitaminele A şi C, calciu şi potasiu.

Sfat! Consumaţi câteva grame pe zi! Acidul oleanolic din stafide distruge bacteriile cauzatoare de carii şi de boli gingivale.

Efectul Nocebo

Efectul Nocebo. Opusul lui Placebo
Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei !
Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.
Efectul placebo
Multă lume a auzit de efectul placebo.
 In cadrul unui experiment medical, ţi se admnistrază un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă cu pansament gastric.
Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată intr-adevăr că au scăpat de durerea de stomac.
Dar – surpriză !
Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr.
Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ?
Forţa sugestiei.
Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine.
In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.
Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.
 Efectul nocebo
Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo.
In cadrul unui experiment similar, ţi se administrează o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă crampe stomacale.
De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90% !
Evident era aceeaşi pastilã inofensivă cu zahăr.
IMPORTANT : Se constatã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive (90% față de 50%). Aceasta concluzie a fost verificată în mai multe experiențe şi rezultatele ramân cam la acelaşi %.

Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative , in primul rând prin presă .
Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc,bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc etc.
 Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru.
Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intămplă.
Dăm vina pe ursită, pe destin, pe guvern , pe socri , pe colegi , fără să observăm că, de fapt răul l-am provocat inconstient, noi însine.
Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim in casă cu un duşman.

Puneţi piciorul in prag !
 Incepând de astăzi inchideţi uşile pentru aceşti musafiri periculoşi.
·  Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative.
·  Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25 -30 -40 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă.
·  Muzică, divertisment, etc.
·   Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă , critică şi condamnă.
·  Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte  serios să vă căutaţi un alt loc de muncă.
·  Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare si poate, sa va îmbolnaviti cu adevarat.
·  Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes.
·  Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.
·  Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.
·   Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.
·  Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastrã şi folosiţi-le pentru a vã atinge obiectivele.

Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic.
            Timp de două săptămâni
1) - nu vă mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii
2) - nu mai urmăriţi  jurnalele de ştiri la TV
3) - nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.
Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.

Silviu Popa. PhD - Doctor în Ştiinţe

Un "maestru" al plantelor medicinale

Un "maestru" al plantelor medicinale: Eugen Giurgiu

"Medicina naturala nu se rezuma doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care bolnavul trebuie sa-l deprinda pentru a se vindeca."

Domnul Eugen Giurgiu este unul din cei mai mari cercetatori in domeniul plantelor medicinale din Romania si din Europa. Este doctor in biochimie, inventator de noi medicamente, cadru universitar, un om care toata viata si-a impartit-o intre laborator, spital (unde a avut mii de pacienti) si catedra. De cativa ani a iesit la pensie, ceea ce l-a facut sa-si puna o intrebare care i-a adus mari nelinisti: "Cum voi mai putea ajuta oamenii?". In scurta vreme a gasit si raspunsul: scriind. Scriind despre plante, despre vindecare, dand indicatii si recomandari terapeutice bolnavilor care au nevoie de ele. Asa am aflat si noi, de fapt, despre domnia sa, primind pe adresa redactiei scrisori extrem de bine documentate, in care raspundea celor care solicitau ajutorul la rubrica "Cititorii intreaba". L-am invitat la un dialog, iar domnia sa a acceptat. Asa ca m-am deplasat pentru a-l intalni acolo unde locuieste, in inima Ardealului, la Alba-Iulia.
Interlocutorul meu pare desprins din alte vremuri, mai bune. Este subtirel, distins, imbracat sobru si elegant. Are o privire surprinzator de vioaie, usor ironica, care nu arata deloc cei saizeci de ani de mult impliniti. Ma intampina jovial, extrem de politicos (cum numai ardelenii stiu sa fie) si cu usoara stanjeneala a omului care este mai obisnuit cu studiul si cu cercetarea decat cu dialogurile cu reporterii despre munca lui. Este greu sa "sparg gheata" si sa realizez un interviu, pentru ca d-l doctor face parte din acea categorie a oamenilor de stiinta extrem de precauti, care evita orice raspuns frontal si orice declaratie spectaculoasa. Isi minimalizeaza meritele, imi intinde "capcane", spunand ca nu este decat un simplu pensionar care nu merita prea multa atentie. Imi arata ca dovada cartea sa de vizita, pe care a inscriptionat, cu o fina autoironie: "Eugen Giurgiu", iar dedesubt, acolo unde este de obicei trecuta profesia, a scris "pensionar", si abia mai jos "dr. biochimist". De fapt, sub autoironia si sub raspunsurile sale intentionat evazive, se ascunde rana unui om extrem de activ, cu o minte lucida si creativa, nevoit sa renunte la munca sa de o viata pentru a iesi la pensie. Undeva, dincolo de acest dialog formal pe care reusesc sa-l leg la inceput, se afla povestea sa, idealurile sale despre care nu vrea sa vorbeasca pentru ca probabil inca il dor. Evita multa vreme orice aprofundare referitoare la el, la viata sa profesionala, la pasiunea sa pentru plantele medicinale si pentru vindecare. Apoi, treptat, parca fara sa vrea, se insufleteste, iar franturi din povestea sa incep sa iasa la suprafata.

"Eram student sarac in Cluj, la biochimie, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer in faza avansata. Mai traieste si acum"

"Aveam douazeci de ani si eram un student sarac in Cluj, la Universitate, unde studiam biochimia. Viata mea nu era cu nimic mai buna sau mai rea decat a majoritatii colegilor mei, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer, in faza avansata. A fost imediat supusa unui tratament chirurgical dur, cu histerectomie totala si extirparea ambilor sani, dar boala tot evolua. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mama s-a imbolnavit grav de hepatita, ficatul sau slabit ajungand in faza cirotica. Profesorul Chiricuta, care era atunci seful clinicii, un chirurg excelent, pe care l-am respectat foarte mult, a zis ca nu stie ce sa-i mai faca si a trimis-o la boli infectioase, pentru ca suferea acum si de hepatita. A ajuns la clinica pe care o conducea atunci o alta somitate, profesorul Albinni, dar si el a ridicat neputincios din umeri: pacienta era fara speranta. In vremea aceea, oamenii erau altfel, parca mai buni, mai inimosi ca acum. Student cum eram, m-au primit atunci toti marii medici care erau in Cluj, iar pe timpul acela fara doar si poate Clujul era capitala medicinii romanesti. Insa toti specialistii au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu se mai poate face nimic. Unul dintre ei m-a luat intr-o zi deoparte si mi-a zis cu compasiune: "Giurgiulica, draga, esti student si nu ai bani, iar inmormantarea o sa te coste mult si n-o sa ai de unde. Semneaza tu, te rog, ca o iei acasa pe mama pe proprie raspundere, ca nu mai e nimic de facut, decat sa pastrezi banii, sa ai sa o ingropi". Am semnat, ca nu aveam ce face."
D-l Giurgiu lasa o pauza, ca si cum ar fi chemat mai clar amintirile, dupa care continua, savurand efectul: "Mama traieste si acum! Numai ca am o mare problema cu ea: nu mai vrea sa-si ia plantele pe care i le prepar, pentru ca are aproape nouazeci de ani si s-a cam saturat de viata. Cel mai tare o deranjeaza ca toate prietenele ei s-au dus, si numai ea, care trebuia sa moara de acum vreo cincizeci de ani, a ramas in viata, singura."

La pensie, dar tot in fata calculatorului

- Vreti sa spuneti ca s-a vindecat de cancer in faza terminala si de ciroza?
- Domnul meu, sa stii ca de cancer nu te mai vindeci niciodata, este ca si cum ti s-ar amputa un deget si-ai astepta sa-ti creasca la loc - nu se poate! Insa, este perfect adevarat: poti trai cu cancerul si poti sa-ti vezi foarte bine de viata, fara suferinta, oricat de mult timp. Mama, de exemplu, traieste cu aceasta boala de aproape 50 de ani. A luat anumite plante, a mancat anumite alimente, a adoptat un mod de viata sanatos si organismul a rezistat bolii, care nu s-a mai putut dezvolta.

"Putini stiu ca reputatul medic si academician
I.C. Parhon descoperise sapte plante anticancerigene"
- Cu alte cuvinte, ati descoperit un tratament viabil pentru boala canceroasa?
- Cred ca este prea mult spus. Mai ales in asemenea boli complexe nu exista un panaceu, un tratament care sa se potriveasca la toti pacientii cu un anumit diagnostic. Insa, ce-i drept, atunci, in studentie, am avut cu mama primul meu succes terapeutic in boala canceroasa. Mi-aduc aminte ca atunci cand am ajuns acasa de la spital, mama era galbena la fata, fara vlaga, si se simtea tot mai rau. M-a intrebat ce medicamente trebuie sa ia dupa externare. Or, medicii, stiind ca nu mai au ce sa-i faca, nu-i prescrisesera nimic. Cum sa-i spun ca era condamnata la moarte, ca se terminase, atata timp cat mama era inca in viata si voia sa traiasca? M-am pus atunci pe studiu si am cautat in lumea plantelor leacuri pentru boala canceroasa. Si le-am gasit. Putini stiu, de pilda, ca reputatul medic si academician C.I. Parhon descoperise sapte plante contra cancerului. El a pornit de la observatia ca exista anumite specii de ierburi medicinale care nu se imbolnavesc niciodata de cancer (boala canceroasa afecteaza adesea si speciile vegetale - n.red.). Cum era posibil ca ele sa fie invulnerabile la tumori? Evident, doar secretand principii active sau combinatii de principii active care inhiba dezvoltarea celulelor anormale. Astfel, academicianul Parhon a conceput un ceai din sapte plante medicinale, plante care nu se imbolnavesc niciodata de cancer: busuiocul, menta, anasonul (seminte), valeriana, chimenul (seminte), levantica si nucul (frunze si coji). Din acest ceai, obtinut din plantele combinate in proportii egale, se beau doua - trei cani pe zi, in cure de foarte lunga durata. I-am dat acest preparat mamei mele, precum si alte leacuri pe care le-am descoperit pe parcurs si asa a reusit sa scape cu viata.
- Care a fost reactia medicilor in fata acestui miracol? Pentru ca poate fi numit miracol.
- Daca s-ar fi intamplat in zilele noastre acest "miracol", cum spuneti dvs., medicii ar fi spus ca asa ceva nu se poate, ca este o eroare de diagnostic la mijloc. La vremea aceea insa, cand un medic ca profesorul Chiricuta dadea un diagnostic, era sigur pe ceea ce spunea si la fel si ceilalti care au consultat-o pe mama. Asa ca specialistii au fost impresionati de rezultatele obtinute si am fost indemnat sa raman pe langa facultatea de medicina din Cluj si sa continui cercetarile despre plante, ceea ce am si facut. M-a sprijinit in acest demers si eminentul medic si profesor care a fost Iuliu Hatieganu. Domnia sa mi-a acordat un mare credit mie, ca om, dar mai ales terapiei cu plante. Desi a fost contemporan entuziasmului descoperirii celor mai puternice medicamente de sinteza, cum ar fi antibioticele, el era constient ca acestea sunt prea puternice si unilaterale ca actiune, pentru a fi prescrise in mod curent, in orice boala. Doctorul Hatieganu spunea ca "a administra antibiotice intr-o infectie banala este ca si cum ai vana cu tunul muste". Abia in ultimul deceniu, cand au aparut atatea noi tulpini de bacterii rezistente la antibiotice, a fost recunoscut oficial acest adevar, pe care domnia sa il afirmase atat de plastic cu 40 de ani in urma. De aceea el, ca si alte minti deschise de la acea vreme, au sustinut cercetarile mele in domeniul plantelor medicinale, pentru ca realizau ca acesta era viitorul medicinii.

"In boala canceroasa, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta"

- In ce boli ati testat utilizarea terapeutica a plantelor medicinale?
- Eu va pot raspunde la aceasta intrebare, dar nu o sa aveti nici timp si nici unde sa notati atata informatie. In insemnarile mele, sunt peste o mie de afectiuni, sindroame, tulburari in care s-au obtinut rezultate notabile prin folosirea plantelor medicinale si a altor remedii naturale. Iar aici, trebuie sa precizez ca tratamentele pe care le-am elaborat de-a lungul timpului nu s-au limitat doar la folosirea unor plante medicinale. Pentru ca acestea, administrate fara un regim alimentar corespunzator, de exemplu, nu au decat o eficienta redusa, uneori nula. In boala canceroasa, pentru ca tot am vorbit despre ea, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta. De pilda, consumul in exces al carnii in tratamentul bolii canceroase este foarte nociv, pentru ca aceasta va furniza materie prima pentru formarea celulelor canceroase. Cu alte cuvinte, carnea este hrana pentru cancer. In schimb, legumele, mai ales cele de culoare galbena sau rosie (morcovi, sfecla, tomate, ardei), care sunt foarte bogate in beta-caroten - un element indispensabil in lupta contra bolii - au o actiune benefica in cancer. Vedeti, de aceea medicina aceasta naturala are raspunsuri pentru practic orice boala, pentru ca nu se limiteaza doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care pacientul trebuie sa-l deprinda gradat, pentru a se vindeca. De asemenea, prin administrarea unor remedii naturale, actiunea asupra organismului este mult mai fina, mai coerenta, decat in cazul tratamentelor alopate contemporane. Sa va mai dau un exemplu: in prezent, in orice problema endocrina, nervoasa ori de imunitate se administreaza vitamine si mineale de sinteza. Este o adevarata moda a vitaminelor de sinteza, bagate cu forta in organism. S-a ajuns acolo, ca pana si sucurile de la chioscuri ori margarina de la alimentara au adaosuri consistente de vitamine artificiale. Va pot spune din experienta mea directa cu pacientii, in spital, ca multe boli si tulburari sunt cauzate de acest adevarat dopaj cu vitamine de sinteza. De ce? Pentru ca - putini medici iau acest lucru in considerare - organismul are anumite "filtre" pentru a regla cantitatea de vitamine si minerale care sunt asimilate. Aceste "filtre" nu functioneaza insa in cazul substantelor artificiale, asa incat acestea se asimileaza automat in exces. De aceea, hipervitaminoza este o boala reala a zilelor noastre, chiar daca inca este foarte rar depistata.

Nuc

"Ilustri profesori ai scolii de medicina din Cluj, in frunte cu Iuliu Hatieganu, au privit cu multa speranta spre terapia cu plante. Mie mi s-au acordat 25 de paturi in spital, pentru a aplica tratamente fitoterapeutice. Ceva de necrezut in ziua de azi"

- Spuneati de experienta dvs. cu pacientii in spital. Cred ca este prima oara cand aud despre cineva care a practicat pe scara larga fitoterapia intr-un spital de stat...
- Nu am nici cea mai mica nostalgie dupa vremurile de dinainte de 89, dar sa stiti ca erau atunci parca mult mai mult decat acum conditii pentru a inova, pentru a descoperi lucruri noi in medicina. V-am mai spus ca ilustri profesori ai scolii de medicina din Cluj au privit, greu de crezut acum, cu multa speranta spre terapia cu plante. Mie, personal, mi s-au acordat, vreme de ani si ani, 25 de paturi in spital pentru a aplica tratamente cu plante. Iar atunci cand pentru un pacient nu se gasea tratament alopat eficient, erau numerosi medici din spitalele universitare care spuneau: "Trimite-l la Giurgiu!". Adesea mi se aduceau cazuri disperate, oameni pe care sa-i tratez si care erau la un pas de moarte, si foarte rar am refuzat. Aceasta, desi era o responsabilitate uriasa, pentru ca in vremea aceea o eroare de tratament putea insemna un proces penal, care sa ma distruga din punct de vedere profesional si uman. Am tratat cu succes, asistat de medici, cu ajutorul plantelor, oameni bolnavi de cancer cu diferite localizari si in diverse stadii, oameni bolnavi de scleroza in placi, de dermatoze considerate incurabile, de afectiuni autoimune... Am avut in permanenta sprijinul unor medici, am avut la dispozitie un laborator utilat la un nivel decent, sprijinul unor botanisti care-mi aduceau speciile de care aveam nevoie. S-au creat in vremea aceea, in Cluj, zeci de medicamente din plante. Cateva se mai produc si acum, cele mai multe au fost pe nedrept uitate, nu putine la numar se produc in strainatate, desi inventiile sunt romanesti.
- Ne puteti da exemple de asemenea medicamente din plante?
Domnul Giurgiu ezita inainte de a raspunde, apoi da descurajat din mana ca si cum ar spune: "Ce mai conteaza?". Apoi continua cu amara ironie:
- Acum nu mai este voie sa spui ca un produs din plante este medicament si este bun la cutare boli. Nu, acum este supliment alimentar si nu poti spune ca are vreo indicatie terapeutica. Iar daca totusi vrei sa avizezi un medicament dintr-o planta arhicunoscuta si studiata, demersul acesta dureaza ani si ani, trebuie sa treci zeci de bariere birocratice si sunt necesare sume inaccesibile pentru un muritor de rand pentru a-l putea produce. Am descoperit, intre altele, un medicament extraordinar de eficient pentru bolile prostatei. Am incercat sa-l produc si am renuntat. Apoi, pur si simplu, am vandut brevetul unei firme belgiene, care mi-a dat o suma cat pensia mea pe vreo cincizeci de ani si asta a fost tot. Dar, oricum, cred ca a fost un caz fericit, cand munca unui cercetator roman a fost recompensata de cineva.

"Consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de organism"

- Mai aveti, in prezent, in proiect, si alte medicamente din plante, inca necunoscute publicului larg?

Dl Giurgiu si autorul interviului, Ilie Tudor

- Nu am numarat niciodata plantele cu care am lucrat, dar cred ca sunt vreo patru sute de specii pe care le-am folosit de-a lungul timpului, poate mai mult. Aceasta, in conditiile in care la noi in tara, daca sunt acum cunoscute si folosite pe scara larga o suta de specii de plante. Va dati seama ce imensa rezerva de leacuri din plante inca necunoscute exista?
Apoi, in afara de specia de planta, conteaza enorm cum este aceasta preparata. Foarte multi oameni cunosc si folosesc doar ceaiuri obtinute prin fierbere - este o metoda de extractie foarte incompleta si prin care se pierde mult din puterea curativa a plantei. Altii consuma pastile din pulberi de plante, pulberi care se dizolva si sunt absorbite in tubul digestiv intr-o masura destul de mica. De ce? Pentru ca celuloza prezenta in tesutul plantelor este ca o bariera care impiedica eliberarea principiilor active pentru a fi asimilate de organism. Personal consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de organism.
- Cu alte cuvinte, pentru a avea efectul maxim, plantele trebuie folosite sub forma de tincturi?
- Extractele hidro-alcoolice sau, altfel spus, tincturile, sunt fara doar si poate remediul din plante cu actiunea cea mai rapida si cea mai completa. Iar cercetarile mele de peste patru zeci de ani vin in sprijinul acestei afirmatii. Probabil ca medicamentele viitorului vor fi din plante si vor fi astfel de extracte, poate imbunatatite. Pentru ca nu se compara, de pilda, efectul antiinfectios sau diuretic al ienuparului luat ca ceai (in care nu se dizolva deloc anumite principii active) cu efectul tincturii de ienupar, alcoolul fiind un dizolvant de cateva ori mai bun decat apa clocotita. Poate si de aceea multi medici inca neaga valoarea exceptionala a plantelor medicinale, pentru ca nu sunt instruiti si nu cunosc metodele optime de administrare, nu cunosc ce pot face cu adevarat aceste plante. De altfel, cred cu tarie ca ceea ce se preda acum in facultati nu este medicina, ci doar o parte a acestei stiinte. Pentru ca medicina nu implica doar simpla utilizare a unor substante chimice de sinteza (bune mai degraba pentru cazurile de urgenta) si a bisturiului, cum cred multi medici acum. Medicina implica sa cunosti viata in profunzimea ei, sa intelegi legatura dintre om si natura, o legatura perfectionata in zeci de mii de ani de evolutie. Atunci cand administrezi unui om o planta sau o combinatie de plante, nu faci decat sa refaci o legatura dintre el si natura. Animalele salbatice stiu ce ierburi sa manance atunci cand sunt bolnave, dupa cum stiu si sa nu consume din ceea ce este toxic. Noi, oamenii, am pierdut aceste legaturi intime cu natura care ne inconjoara, iar insanatosirea presupune sa ni le refacem. De fapt, aceasta este ceea ce fac eu de peste patruzeci de ani: redescopar ceea ce demult a fost facut, cu multa arta, de natura. Cred ca acesta este, de fapt, marele secret al meseriei mele, iar dincolo de el nu mai este nimic de spus!


Foto: Simona Chitu (3)
Eugen Giurgiu - str. Aleea Detunata, bl. D2,
sc. A, ap. 19, Alba-Iulia, cod 510064,
tel. 0258/83.35.00, 0741/92.88.80

Sursa formula-as