miercuri, 23 iulie 2014

Saptamana de lucru de 3 zile

Carlos Slim, magnatul mexican din industria de telecomunicaţii, situat pe locul doi în topul celor mai bogaţi oameni din lume, propune ca angajaţii să muncească doar 3 zile pe săptămână şi să aibă astfel patru zile libere, scrie Financial Times.
 
”Este timpul pentru o revizuire radicală a vieţii de lucru a oamenilor. În loc să se pensioneze la 50 sau 60 de ani, angajaţii ar trebui să lucreze până la o vârstă mai înaintată, dar să aibă mai mult timp liber în perioada în care sunt în câmpul muncii”, a declarat Slim la o conferinţă în Paraguay. "Ar trebui să lucreze până în jurul vârstei de 70 sau 75 de ani, poate chair şi 11 ore pe zi, dar numai trei zile", a adăugat el.  
Carlos Slim consideră că o astfel de schimbare ar putea genera o transformare a forţei de muncă, facând-o mai sănătoasă şi mai productivă.
"Cu trei zile de lucru pe săptămână, angajaţii vor avea mai mult timp să se relaxeze şi vor avea o mai bună calitate a vieţii. Patru zile libere oferă posibilitatea de a încerca noi activităţi şi noi modalităţi de a petrecere a timpului liber", susţine Slim.
Compania magnatului mexican din industria de telecomunicaţii, Telmex, a instituit un sistem care le permite angajaţilor să iasă la pensie înainte de 50 de ani şi să continue să lucreze, pe acelaşi salariu ca şi înainte, însă numai patru zile pe săptămână.
Sursa zf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii