marți, 8 ianuarie 2013

Eira Carballo, Piscicultura la scară mică în apă dulce (note de lectură)



Partea I: Piscicultura, principii de bază

1. Introducere


Termenul “acvacultură” este un termen generic care acoperă cultura animalelor şi a plantelor acvatice în apă dulce, apă sărăturoasă şi apă sărată.

“Piscicultura integrată" constă în combinarea la scară mică a pisciculturii cu agricultura, creşterea animalelor şi practica irigaţiei. 

2. Practicile pisciculturii

2.1. Metode de piscicultură


Piscicultura extensivă – intranţi economici şi manoperă de slabă intensitate.

Piscicultura semi-intensivă – aporturi de intranţi în cantitate medie, producţie de peşte mărită.

Piscicultura intensivă – aporturi importante de intranţi, densitate ridicată a stocurilor de peşte. Cheltuieli de producţie importante, peştii trebuie vânduţi la preţ ridicat pentru recuperarea cheltuielilor.

2.2. Cultura în iaz

Majoritatea peştilor de apă dulce este cultivată în iaz. Apa provine dintr-un lac, dintr-un golf, dintr-un puţ sau altă sursă naturală.

Caracteristicile unui iaz adaptat la piscicultură
a) terenul de amplasare a iazului trebuie să fie în pantă dulce;
b) în timpul construcţiei, trebuie foarte bine tasate fundul şi pereţii;
c) adâncimea poate fi de 0,5-1 metru în partea mai puţin adâncă şi 1,5-2 metri în partea cea mai adâncă;
d) golirea iazului nu trebuie să se facă în mai mult de 3 zile;
e) umplerea iazului nu trebuie să se facă în mai mult de 3 zile;
f) pe diguri trebuie plantată iarbă.

3. Iazuri piscicole

3.1. Diferite tipuri de iazuri


Există două tipuri de iazuri :
a) iazuri de diversiune ;
b) iazuri de baraj.

3.2. Principii directoare pentru concepţia şi construirea de iazuri

Formele pătrate şi dreptunghiulare sunt cele mai uşor de construit. O suprafaţă de 300 mp este potrivită pentru un iaz familial. Este preferabil să ai două iazuri mai mici decât unul singur mai mare.

Diferitele etape ale construirii unui iaz piscicol sunt :
a) pregătirea terenului ;
b) construirea iazului şi construirea digurilor ;
c) construirea lucrărilor de captare şi de evacuare a apelor ;
d) protejarea digurilor iazului ;
e) fertilizarea iazului ;
f) împrejmuirea iazului ;
g) umplerea cu apă ;
h) popularea cu peşte.

Se decopertează solul fertil, care va servi la acoperirea digurilor. Vârful digului va trebui să se găseasca la 30-50 cm de nivelul iazului.

Fertilizarea iazului se face cu compost sau bălegar.

4. Întreţinere

Administrarea cotidiană include:
a) controlul calităţii apei (oxigen, culoare, transparenţă, pH, temperatură, etc.);
b) controlul iazului pentru a depista eventualele scăpări de apă;
c) curăţarea filtrelor alimentării şi evacuării apei;
d) observarea peştilor în timp ce aceştia mănâncă;
e) supravegherea predatorilor;
f) eliminarea algelor nedorite.

Oxigenul este produs de vegetaţia din iaz. Producţia de oxigen se desfăşoară doar în condiţii de lumină. Dacă peştii se ridică la suprafaţa apei pentru a lua oxigen, înseamnă că există o carenţă în iaz.

Apa trebuie să aibă o anumită aciditate (6,7 - 8,6 pH).

Duritatea apei este un indicator al totalităţii sărurilor solubile prezente în apă. O apă care conţine multe săruri este "dură", una care conţine prea puţine este "dulce".

Aciditatea, alcalinitatea şi duritatea apei se schimbă cu var.

Turbiditatea desemnează cantitatea de particule de pământ şi de alte impurităţi dizolvate, sau în suspensie în apă, care-i dau acesteia din urmă o culoare brună. Turbiditatea ridicată diminuează producţia de peşte, pentru că reduce penetrarea luminii în apă şi în consecinţă plantele acvatice vor produce mai puţin oxigen.

Partea a doua. Planificarea unei exploataţii piscicole

5. Introducere


Principalii factori care trebuie să fie examinaţi:
a) terenul ;
b) apa ;
c) condiţiile climatice.

6. Alegerea site-ului şi a tipului de exploatare

Pentru construirea unui iaz, trebuie ţinut cont de factorii următori:
a) tipul de sol ;
b) cantitatea şi calitatea apei disponibile.

Pământul cel mai potrivit pentru construirea unui iaz conţine multă argilă.

Există trei metode pentru a afla dacă un sol este pregătit pentru construirea unui iaz:
a) metoda "prin presiune”;
b) testul pânzei freatice;
c) testul permeabilităţii apei.

În ce constă metoda "prin presiune”?
a) stropiţi o mână de sol cu o cantitate de apă care o umezeşte puţin;
b) închideţi mâna exercitând presupune asupra solului;
c) dacă solul îşi păstrează forma atunci când deschideţi mâna, va fi bun pentru construirea unui iaz.

Testul pânzei freatice:
a) săpaţi o groapă de un metru adâncime;
b) acoperiţi-o în timpul nopţii pentru a limita evaporarea;
c) dacă a doua zi este plină de apă provenind din sol, se poate construi un iaz.

Dacă a doua zi groapa este goală, se poate trece la testul permeabilităţii apei:
a) umpleţi groapa cu apă până la buză;
b) acoperiţi groapa;
c) în ziua următoare, nivelul apei coboară datorită infiltraţiilor;
d) se umpele din nou groapa cu apă până la buză;
e) se acoperă din nou groapa;
f) dacă în ziua următoare nivelul apei este în continuare ridicat, solul este suficient de impermeabil şi deci potrivit pentru construcţia de iazuri;
g) dacă apa a dispărut, locul nu este nimerit pentru piscicultură; un iaz se poate construi numai dacă se acoperă fundul iazului cu plastic sau cu argilă.

Terenurile plate sau cu înclinaţie mai mare de 4% nu sunt bune pentru piscicultură.

Principalele surse de apă şi dezavantajele lor:
a) precipitaţii – dependenţa de fluctuaţiile sezoniere ;
b) scurgere de suprafaţă – turbiditate ridicată, eventual prezenţa pesticidelor;
c) ape naturale – risc de îmbolnăviri, pesticide;
d) izvoare – nivel scăzut de oxigen şi temperatură scăzută;
e) puţuri - nivel scăzut de oxigen şi temperatură scăzută.

7. Selecţionarea speciilor de peşte

Trebuie ţinut cont de principalele caracteristici biologice ale peştilor :
a) ritmul de creştere;
b) reproducţie ;
c) dimensiuni şi vârsta ajungerii la maturitate ;
d) obiceiuri alimentare ;
e) robusteţe şi vulnerabilitate la îmbolnăviri.

Se poate alege între :
a) specii ierbivore ;
b) specii omnivore ;
c) specii carnivore.

Dacă deţinem în acelaşi iaz diferite specii de peşte (policultură), producţia va fi mai mare decât dacă ne axăm pe o singură specie (monocultură).

7.1. Speciile cele mai cultivate

Tilapia (un fel de crapi exotici)


Specii tropicale (77 la număr) de peşti de apă dulce. Cel mai cunoscut este tilapia de Nil. Foarte rezistenţi la condiţii diferite de climă. Omnivori, mănâncă aproape orice. Ating foarte repede maturitatea sexuală, şi pot suprapopula iazul.

Pentru micul crescător care nu are timp prea mult pentru iaz, cea mai bună metodă de a lupta împotriva reproducţiei exagerate a peştilor tilapia este creşterea concomitentă a unei specii de predatori în acelaşi iaz.

Siluriformii

Cei mai cunoscuţi peşti aparţinând acestei grupe sunt : pangasius, ictaluridele, claridele. Toate speciile sunt lipsite de solzi.

Cultura crapilor

Crapii cultivaţi sunt împărţiţi în trei specii :
a) crapul comun ;
b) crapii indieni ;
c) crapii chinezeşti.

Crapun comun atinge maturitatea la 2 ani, când are 2-3 kg. Este un peşte robust, rezistent la cele mai multe dintre boli, atunci când condiţiile de mediu sunt gestionate corect.

8. Alimentaţie, aspecte sanitare şi reproducerea peştilor

8.1. Alimentarea peştilor


Două tipuri de alimente sunt la dispoziţia peştilor :
a) alimente naturale ;
b) alimente suplimentare.

Alimentele naturale sunt :
a) fitoplancton ;
b) zooplancton ;
c) perifiton ;
d) plante acvatice, etc.

Discul lui Secchi este utilizat pentru a măsura transparenţa apei, de unde se poate deduce fertilitatea iazului.

Atunci când se administrează alimente suplimentare, peştii mănâncă o parte pe loc. Restul devin fertilizanţi.

Exemple tipice de alimente suplimentare:
a) tărâţe de orez;
b) făină de orez;
c) cereale;
d) firimituri de pâine;
e) făină furajeră de porumb;
f) fructe;
g) legume;
h) turte de soia.

Câteva principii atunci când se hrănesc peştii:
a) în fiecare zi hrana se administrează în acelaşi loc şi la aceeaşi oră (preferabil sfârşitul dimineţii sau după-amiaza devreme);
b) nu supraalimentaţi peştii;
c) opriţi hrănirea cel puţin cu o zi înainte de reproducţie, recoltare sau înainte de transport.

8.2. Aspectele sanitare

Este mai uşor să previi decât să vindeci o populaţie piscicolă bolnavă.

Principalii factori care asigură o bună stare de sănătate a peştilor sunt o alimentaţie bună şi o calitate adecvată a apei. Trebuie să existe o abundenţă de oxigen în apă, valoarea pH-ului trebuie să fie corectă iar conţinutul de amoniac trebuie să fie slab.

Semne de îmbolnăvire:
a) peştii vin la suprafaţă pentru a lua oxigen;
b) peştii îşi freacă corpul şi capul de pereţii iazului;
c) peştii au aripioarele zdrenţuite şi răni pe corp;
d) peştii nu mai mănâncă.

Un peşte mort din când în când nu înseamnă mare lucru. Mai mulţi peşti morţi concomitent înseamnă un eveniment grav.

8.3. Reproducţia peştilor

Popularea unui iaz porneşte de la următoarele soluţii :
a) înmulţirea în crescătorie ;
b) cumpărarea de puiet de la un alt crescător;
c) obţinerea de puiet din natură.

9. Recoltarea şi post-recoltarea

9.1. Recoltarea peştilor


Are loc în general după 5-6 luni de la popularea bazinului cu puiet. Însă în mod normal se recoltează tot timpul perioadei de creştere peştii cei mai mari, iar în final se recoltează tot ce a rămas.

Ulterior, peştii se conservă prin :
a) sărare;
b) uscare;
c) afumare;
d) fermentare;
e) punere în conserve;
f) refrigerare şi congelare.

Anexa 1: Speciile de peşti cele mai cultivate şi preferinţele lor alimentare

Consumatori de fitoplancton :
a) Crap argintiu chinezesc (Hypophtalmichthys molitrix) ;
b) Crap indian « catla » (Catla catla) ;
c) Crap indian “rohu” (Labeo rohita);
d) Chanos sau peştele-lapte (Chanos chanos).

Consumatori de plante acvatice:
a) Crap ierbivor chinezesc (Ctenopharyngodon idella);
b) Crap de Wuchang (Megalobrama amblycephala);
c) Gurami gigant (Osphronemus goramy);
d) Tilapia (Tilapia rendalli).

Consumatori de plancton:
a) Crap gigant cu capul mare (Aristichthys nobilis).

Consumatori de melci :
a) Crapul negru chinezesc (Mylopharyngodon piceus).

Peşti omnivori :
a) Caras (Carassius carassius);
b) Crapul de mâl chinezesc (Cirrhinus molitorella);
c) Crapul comun (Cyprinus carpio).
Sursa agricultura sustenabila

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii