miercuri, 1 iunie 2011

O analiza facuta de Andrei Plesu

Nu că mi-e dor de «îngheţul» politic de dinainte de 1989. Dar, măcar pentru o vreme, o mică rezervă interioară din partea «partenerilor» apuseni mi s-ar fi părut decentă.

Vladimir Putin pare să fie un ins foarte simpatic. „Omul anului" pentru „Time" în 2007 (acelaşi an în care declarase public că epurările staliniste au fost mai puţin dramatice decât bombardamentul atomic asupra Japoniei, ca şi cum asasinarea în masă a propriei naţii se poate compara cu o acţiune de luptă într-un război mondial), cel mai „cool" preşedinte din lume, cum îl numesc, mai în glumă mai în serios, unele grupaje de imagini postate pe internet, Vladimir Putin s-a împrietenit la cataramă cu George W. Bush, cu Jacques Chirac, cu Berlusconi şi, mai ales, cu fostul cancelar al Germaniei Gerhard Schröder. Câteva decenii de „război rece" au fost evacuate peste noapte, datorită farmecului irezistibil al preşedintelui rus şi nevoii de afecţiune a Occidentului. Nu că mi-e dor de „îngheţul" politic de dinainte de 1989. Dar, măcar pentru o vreme, o mică rezervă interioară din partea „partenerilor" apuseni mi s-ar fi părut decentă. Avem brusc de a face cu prea puţină memorie şi cu prea multe pupături. Şi nu e vorba de uitarea binevoitoare a trecutului, ci de ignorarea prezentului. Putin îşi permite în continuare să se comporte suveran cu „colegii" săi care, dimpotrivă, reacţionează timid sau deloc. Şi totuşi există unele „mici" probleme. Există cazul asasinării lui Alexandr Litvinenko, neelucidat încă. Există uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia, există amintirea încă proaspătă a unor represiuni sângeroase în Cecenia, există o declaraţie din februarie anul acesta a lui Mihail Gorbaciov despre lipsa democraţiei în Federaţia Rusă, vizibilă, între altele, în lacunele sistemului electoral şi există cazul Mihail Hodorkovski, condamnat la ani lungi de închisoare pentru vina de a se fi profilat drept contracandidat al lui Putin pe scena politică. Amnesty International a semnalat cazul fără prea mult ecou. De curând, Natalia Vasilieva, secretara de presă a completului de judecată care administrează procesul Hodorkovski, a făcut dezvăluiri stânjenitoare despre desfăşurarea actului juridic (judecătorul ar fi primit, înaintea şedinţei finale, sentinţa gata formulată). Rezultat: Natalia Vasilieva şi-a pierdut slujba.

Mihail Hodorkovski şi-a încheiat discursul de apărare din timpul ultimului proces cu un cuvînt de compasiune adresat curţii. Ştiu - spune acuzatul - că asupra dumneavoastră se fac presiuni enorme. Şi sper că veţi rezista onorabil acestor presiuni: „Onorată Curte, îmi este clar că vă este extrem de greu, că, prohttp://www.blogger.com/img/blank.gifbabil, vă este chiar frică. Vă doresc curaj".

E greu de crezut că judecătorii moscoviţi vor avea curajul necesar. Cu Vladimir Putin nu se glumeşte. Când, acum câţiva ani, un ziarist francez i-a pus o întrebare incomodă despre Cecenia, preşedintele rus a răspuns prompt: „Dacă ai chef să devii fundamentalist islamic, vino la noi să te circumcidem. Suntem experţi în asta". În dreapta lui Putin se afla, în acel moment, Javier Solana, iar în stânga Romano Prodi. Să nu credeţi că au avut de făcut vreun comentariu. E limpede că farmecul lui Putin e indemolabil. Cine nu crede să caute pe YouTube un filmuleţ în care, la un concert de binefacere, „ţarul" cântă dulce „Blueberry Hills". Cei din sală (Gérard Depardieu, Alain Delon, Goldie Hawn, Kevin Costner) aplaudă seduşi, bat ritmul, dansează, sunt fericiţi. Sharon Stone face cu mâna semnul victoriei. Victoria cui contra cui?
Pupături calde după Războiul Rece

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii