Translate

vineri, 15 august 2014

Exclusiv: DOCUMENT incendiar: ROMÂNIA trebuie să primească zeci de MILIARDE de euro

Oficialii români au primit, în 2012, o propunere pentru înființarea unei Agenții Naționale de Recuperare a Creanțelor României. Propunerea a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, iar agenția urma să activeze în subordinea directă a premierului și să aibă drept unic scop recuperarea tuturor creanțelor provenite din activitățile de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989.
Anterior demersurilor făcute de Victor Ponta și Traian Băsescu, autoritățile de la București nu au reușit să poarte nicio discuție cu reprezentanții anumitor state - precum Cuba, care are să ne dea 1,2 miliarde de ruble - și nu au putut să cuantifice suma totală a creanțelor pe care le avem de recuperat. Oficialii au susținut întotdeauna că valoarea acestora este de numai 1,4 miliarde de dolari și nu de ordinul zecilor de miliarde și au precizat că aproximativ 80% din această sumă a fost recuperată sau reglementată.


De unde provin zecile de miliarde de euro
Potrivit documentului înregistrat la Secretariatul General al Guvernului în 4 septembrie 2012, țara noastră are de recuperat datorii de zeci de miliarde de dolari. Acestea se compun din creanțele și vârfurile de sarcină provenite din schimburile comerciale și economice reglementate prin acordurile CAER, derulate până la sfârșitul anului 1989, precum și din rublele convertibile și „invalutare", pe care România le-a făcut într-o fostă bancă de stat din fosta URSS. Precizăm că, în Convenția din 22 octombrie 1963, privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică se precizează, la articolul 3, că Republica Socialistă Română a avut o cotă de participare de 16 milioane de ruble în capitalul statutar al băncii. În același text de lege se arată că o rublă transferabilă are un conținut în aur pur de 0,987412 grame, ceea ce presupune aproximativ 15,7 tone de aur aferente celor 16 milioane de ruble.
În același document se vorbește și despre acordurile companiei Tarom, între 1972 și 1989, prin care Tarom are dreptul de a primi, tot cu titlu gratuit, pe o durată de 10 ani, cantități importante de kerosen și lubrifianți, dar și despre dreptul țării noastre de a primi trei milioane de tone de țiței pe an, respectiv trei miliarde de metri cubi de gaze naturale, timp de 25 de ani, în baza investițiilor și acordurilor guvernamentale semnate între 1982-1989. Totodată, se face referire și la înțelegerile, acordurile, memorandumurile și asocierile perfectate în perioada 1980-1989 între diferite societăți de stat din cadrul fostei URSS și foste societăți de stat, specializate în comerțul exterior, din România, prin care țara noastră ar trebui să primească o parte din beneficii după 10 sau 20 de ani de exploatare a investiției respective, sub formă de acțiuni, comisioane sau participații la asociații sau sub alte forme de asociere. Datorită faptului că din 1990 și până acum nicio instituție din România nu a mai urmărit derularea acestor proiecte, valorile care ar trebui să revină țării noastre sunt foarte mari.
Totodată, se face referire la acordul comercial dintre România interbelică și Germania, prin care avem de încasat de la statul german o datorie de circa 19 miliarde de euro. 
Trebuie să primim 1,2 miliarde de ruble transferabile
Anterior semnării pactului de coabitare, oficialii de la Ministerul de Finanțe au susținut - în „Raportul privind creanțele României la 30 iunie 2012 provenite din activitatea de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989" - că țara noastră a recuperat aproape 80% din creanțele pe care le aveau celelalte țări, pe care le evaluau la circa numai 1,1 miliarde de dolari. În același document s-a vorbit și despre 1,2 miliade de ruble transferabile pe care trebuie să le primmi înapoi de la autoritățile din Cuba, care au respins însă toate „propunerile părții române privind soluționarea datoriei".
În încercarea de a recupera aceste ruble, reprezentanții Ministerului Finanțelor au susținut că „se va ține seama și de opțiunea privind participarea directă la eventualele negocieri viitoare dintre creditorii membri ai Clubului de la Paris și Cuba", însă tot ei au afirmat că „având în vedere condițiile politice, precum și faptul că această țară nu este membră a Fondului Monetar Internațional, Clubul de la Paris nu se poate implica direct, cu toate că în anii `90 au existat încercări de negociere cu autoritățile cubaneze, fără a se obține rezultate concrete".
Rusia și-a recunoscut datoria!
Autoritățile de la Kremlin și-au asumat înapoierea creanțelor pe care fosta URSS le avea față de partenerii săi, în special statele ce au avut un regim socialist, punând condiția să dețină toate datoriile pe care URSS le avea de recuperat de la țările din lumea a treia.
În mai 2013, oficialii de la Kremlin au rambursat Serbiei și Slovaciei datoriile pe care le avea fosta Uniune Sovietică și care proveneau din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Sumele au fost de ordinul a 288,8 milioane de dolari, respectiv 1,7 miliarde de dolari. Precizăm în acest caz că analiștii economici apreciază că este un lucru interesant și, totodată, încurajator și pentru România faptul că Slovacia a primit înapoi banii ce-i reveneau din fostul CAER, întrucât Slovacia este, asemeni țării noastre, membră în Uniunea Europeană, dar și membră a zonei euro.
În ceea ce privește datoria Rusiei față de România, jurnaliștii de la Kremlin au precizat că țara noastră trebuie să primească peste 200 de milioane de dolari și că autoritățile rusești au recunoscut această creanță și chiar au început negocierile cu oficialii de la noi. Într-un articol publicat în ziarul Pravda se spune că această datorie este de când muncitorii români au participat la construcția unei fabrici de exploatare și prelucrare de la Krivoi Rog, însă din cauza faptului că în prezent întreprinderea se află în Ucraina, procesul de plată a creanței este complicat, însă banii vor fi înapoiați.
Referitor la datoria pe care România o are de recuperat de la Rusia prin prisma CAER, analistul economic Radu Golban ne-a spus: „La sfârșitul războiului, modelul de clearing a fost preluat de Uniunea Sovietică, pentru că a fost modelul hegemonului: te obligă să-i furnizezi mărfuri, îți promite că îți dă în schimb ceva, ceea ce nu vezi niciodată. Este forma de legalizare a unui comerț care are la bază o idee efectiv de exploatare economică și politică. În barter-ul cu Uniunea Sovietică - România fiind țară fondatoare a modelului CAER - România a participat la banca CAER-ului care a fost un model similar cu Casa de Compensație de la Berlin. În această Casă de Compensație s-o numim, bancă CAER, care există și astăzi, care ținea evidența comerțului intra-CAER, România a avut la finele anului `89 un disponibil de câteva sute și mii de tone de petrol, de produse feroase, neferoase etc. Tot ce revenea României prin comerțul intra-CAER. Știu că, de exemplu, doar petrolul la care avea România dreptul din disponibilul de la banca CAER este undeva la 50-60 de miliarde de dolari".
De unde ne datorează Germania 19 miliarde de euro?!
Contactat de ZIUAnews, analistul economic Radu Golban ne-a explicat cum a descoperit datoria pe care țara noastră o are de primit de la Germania, în valoare de circa 19 miliarde de euro, dar și care sunt dovezile ce stau la baza afirmațiilor lui: „În cadrul pregătirii mele pentru teza de doctorat, am consultat surse istorice de colaborare monetară. Am găsit întâmplător o uniune de clearing, despre care nu mai auzisem niciodată în vreun curs la facultate și mi-a stârnit curiozitatea. Am descoperit că România făcea parte de această uniune monetară. Am văzut că particularitatea acestei uniuni monetare germane, care a început în 1936, consta într-un sistem barter: România trebuia să trimită mărfuri către Germania, în special produse agricole, feroase, neferoase și petrol și avea în valoarea acestor produse exportate în Germania un disponibil la așa-zisa Casă de Compensație a Germaniei - centrala uniunii de clearing (...) Pentru că România exporta mai mult în Germania decât importa, datorită războiului, la Berlin a fost un disponibil mai mare în mărci al României decât al Germaniei. România a căutat de mai multe ori, începând cu `39-`40 să limiteze creșterea accelerată a acestui disponibil la Berlin, dar nu a reușit decât parțial. Germania, la un moment dat, a început să ne plătească câteva produse în aur. Asta a făcut ca disponibilul de la Berlin să crească mai încet, dar el tot a crescut. (...) Toate aceste tranzacții între Germania și România au rămas în evidența ce aparține Băncii Reglementelor Internaționale, care este Banca Centrală a Băncilor Centrale. Arhiva este publică. În arhive veți găsi că: <<În relațiile comerciale germano-române, Germania încearcă prin măsuri abuzive și agresive să reducă disponibilul României la Berlin>>. Cu toate aceste instrumente, când s-a încheiat taraba, spus așa simplist, la sfârșitul războiului, în contul României a rămas un miliard de mărci imperiale, în septembrie 1944, când a fost închisă Casa de Compenasație.
În 1947, România a semnat un tratat de pace cu aliații. În articolul 28 al Tratatului de pace cu Germania, alineatul 4, România spune în felul următor: <> (...) Cum să pun o capcană, să numim așa, sau cum să scot eu din gura Guvernului german valabilitatea tratatului din `36 și cum să-i fac să admită că noi nu am renunțat la datorie prin tratatul de pace din `47 de la Paris? I-am întrebat în felul următor, printr-o interpelare parlamentară în Bundenstag, dacă România a renunțat prin tratatul din 23 martie 1939 la drepturile dobândite la care face referire tratatul de pace din `47. Am primit cel mai bun răspuns: acel tratat a fost semnat în `39, dar a fost ratificat în `40, așa că este în perioada în care România renunță la drepturile dobândite, pentru că este după data de `39 cum prevede articolul 28, alineatul 4, din tratatul de la Paris".
Creanța Germaniei, disputată în Bundestag
Ulla Jelpke - economist, sociolog și jurnalist -, purtătoarea de cuvânt a partidului german „Stânga" (Die Linke) - este membră a Bundestag-ului chiar din 1990, practic a șase din cele șapte legislaturi din ultimii 24 de ani, cu o pauză între 2002 și 2005. În 2010, Ulla Jelpke a fost parlamentarul german care a susținut la nivelul cel mai înalt cauza economistului româno-elvețian Radu Golban, privind o posibilă uriașă datorie a Germaniei, din perioada nazistă, către statul român. Aceasta a interpelat Ministerul de Finanțe al Germaniei cu privire la posibila datorie a RFG către România. Pe 16 august 2010, Finanțele de la Berlin au răspuns printr-o adresă oficială, semnată de secretarul de stat Steffen Kampeter, negând eventualitatea acestei datorii. Pe 23 august 2010, Ulla Jelpke a notificat Parlamentul german despre demersul ei în favoarea elucidării datoriei către România, subliniind îndoielile personale privind corectitudinea răspunsului Finanțelor germane.
Potrivit Ullei Jelpke, răspunsul Finanțelor, care se referă exclusiv la perioada războiului, conține „incertitudini vădite" și tema ar necesita revizuiri obligatorii. În încheierea intervenției sale, parlamentarul german sugera că banii ar trebui plătiți României pentru recompensarea victimelor Regimului Antonescu. (A.C.)
 PDL și USL au votat la fel
În 2011, când la putere era Partidul Democrat Liberal, iar Vasile Blaga era președintele Senatului, în Parlament s-a discutat despre înființarea unei comisii speciale care să analizeze datoria pe care țara noastră o are de recuperat de la Germania, în urma unei scrisori deschise redactate de Radu Golban. Membrii Biroului Permanent au supus la vot în plenul Senatului propunerea de înființare a comisiei respective, însă s-a votat împotrivă.
Anterior votului, Vasile Blaga a declarat: „Am discutat de două ori până acum în Biroul Permanent al Senatului înfiinţarea comisiei speciale privind problematica datoriei istorice a Germaniei către România. Vă fac o singură precizare: Am transmis aseară un punct de vedere pe care l-am primit, tot aseară, de la direcţia juridică a Băncii Naţionale. Vi-l citesc oricum şi dumneavoastră: <<În completarea scrisorii noastre nr. XVIII per 3600 din 16.07.2010, vă informăm că au fost identificate documente suplimentare în legătură cu problematica supusă atenţiei de către dumneavoastră, prin adresa 783 din 17 iulie 2010. Este vorba de Comisariatul pentru Societatea Civilă. Din analiza acestora nu rezultă însă existenţa unei creanţe a BNR faţă de Casa Germană de Compensaţie>>. Vă spun doar o părere personală: dacă ar fi existat o marcă, cred că vechiul regim nu ezita să o recupereze".

Sursa ziuanews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii