Afla totul despre beneficiile iaurtului

Cu siguranta ca, atunci cand mergi la cumparaturi, ti se intampla sa observi cat de bogata si variata este oferta de iaurturi. Simple, de baut sau cu textura solida, cu tot felul de fructe ori cu cereale - nu iti ramane decat sa alegi. In mod cert, iaurtul este o delicatesa in orice moment al zilei si, de multe ori, il alegem pe criterii de gust. Dincolo de savoare, stii cat de sanatos este iaurtul? 

Pentru inceput, sa ne amintim ca iaurtul este facut din lapte. Asadar, toate elementele nutritive ale laptelui: proteine animale, calciu, vitaminele B2 si B12, potasiul si magneziul, se regasesc si in iaurt. Dar unul dintre cele mai importante concepte, atunci cand vorbim despre iaurt, este acela de "bacterii probiotice". 

Acestea se regasesc si in sistemul digestiv uman si tocmai de aceea se spune ca, atunci cand ne doare stomacul, ar trebui sa consumam un iaurt natural, deoarece acesta actioneaza ca un fel de pansament gastric. De altminteri, persoanele care consuma iaurt cu regularitate sunt mai ferite de raceli (pentru ca acesta intareste sistemul imunitar) si, de regula, nu au probleme de ordin digestiv. 

Consumat cu regularitate, iaurtul ajuta la remedierea unor neplaceri precum: intoleranta la lactoza, constipatia, afectiunile colonului, inflamatiile sau infectia cu Helicobacter pylori, "responsabila" de aparitia ulcerului (atat duodenal, cat si gastric).

Sistemul imunitar va avea numai de castigat daca iti vei incepe fiecare zi cu un pahar de iaurt. Nu vei mai raci atat de usor si te vei vindeca mai repede. Si acest lucru este valabil nu numai pentru afectiunile digestive, ci si pentru infectiile respiratorii, de exemplu.

Candidozele (contractate de multe ori in urma unui tratament intensiv cu antibiotice), precum si alte tipuri de infectii vaginale se vor vindeca mult mai repede in cazul in care, pe langa tratamentul instituit de medic, vei face zilnic spalaturi locale cu iaurt, care au si efect de calmare a iritatiilor si senzatiilor de usturime. Desigur, in paralel, poti sa si consumi iaurt, care te poate ajuta sa previi astfel de situatii nedorite.

Fii insa atenta: este recomandabil ca iaurturile pe care le folosesti in scop, sa-i spunem, terapeutic sa nu contina prea multi aditivi si sa aiba culturi naturale. Numai astfel utilizarea lor va avea efectele scontate.

Consumul frecvent de iaurt poate preveni osteoporoza. Cu atat mai mult, este indicat femeilor care se apropie de menopauza (dar ar trebui consumat la orice varsta). De data aceasta, rolul cel mai important revine calciului si vitaminei D. In aceasta idee, citeste lista elementelor nutritive de pe paharul de iaurt si orienteaza-te spre o varianta bogata in vitamina D.

Poate ca toate avantajele despre care am vorbit pana acum au fost oarecum... previzibile, sa spunem. In definitiv, toata lumea stie ca iaurtul contine calciu, nu? Iata insa un lucru pe care s-ar putea sa nu-l fi aflat inca si care iti poate fi de un real folos: iaurtul ajuta si la reglarea tensiunii arteriale. 

O precizare se impune: in cazul de mai sus este vorba numai despre iaurtul degresat. Nu este greu sa ne imaginam de ce: alimentele bogate in grasimi nu le sunt recomandate celor care sufera de astfel de probleme.

Deloc in ultimul rand, iaurtul ne ajuta sa ne mentinem in forma. Senzatia de saturatie va veni mult mai repede, daca alegem sa consumam de doua ori pe zi cate un pahar mic de iaurt (inainte de masa sau intre mese). Pentru variatie (dar cu aceleasi efecte), poti opta pentru una dintre variantele: iaurt cu bucati de fructe, salata de fructe cu iaurt, dressing cu iaurt pentru diferite salate de cruditati. Aportul de calorii este nesemnificativ, in schimb avantajele sunt considerabile. 

In general, tine minte si faptul ca iaurturile cele mai recomandate sunt cele solide, nu cele lichide ("de baut"). Aceasta pentru ca, desi ar putea parea paradoxal, primele sunt absorbite mult mai usor, iar elementele nutritive se asimileaza mai eficient de catre organism. Sursa eva
14 motive pentru a manca iaurt zilnic si cum sa o faci corect
Daca ai asista la un spectacol al produselor sanatoase ce se regasesc pe piata actuala, iaurtul ar avea un loc garantat in primul rand. Daca ar fi nominalizat la categoria cel mai sanatos produs culinar, ar lua premiul cel mare fara niciun fel de emotie. Pentru ca sunt prea putine cazurile in care acesta nu este recomandat si prea multe situatiile in care poti si trebuie sa profiti de beneficiile lui. Noi iti oferim 14 motive pentru care se merita sa consumi iaurt in fiecare zi! 

Inainte, cand ma gandeam la iaurt parca mi se punea un nod in gat! Nu reusesc sa imi refulez de nicio culoare suferintele medicale din copilarie, care mi-au mancat zile bune de joaca si care m-au tintuit la pat cu sticks-uri, fructe, supe fara gust si...iaurt, evident! Pentru orice regim medical, fie ca e anemie, raceala, varicela, rujeola, indigestie sau mai stiu eu ce, primul pe lista de alimente recomandate sta tantos iaurtul! E clar ca se preteaza cel mai bine acestor afectiuni, nu? Pana sa inteleg eu ca de fapt iaurtul nu este conditionat de vreo boala si nici nu vine ca reactie culinara imediata a unui diagnostic medical, deja producatorii au lansat o gama variata de deserturi si delicii care aveau in prim plan iaurtul, iar in plan secund cereale, fructe, ciocolata, etc care ii ofereau o aroma imbietoare. O combinatie reusita care mai taiea din gustul "maladiv" pe care-l aducea cu el simplul iaurt. Totusi, lasand la o parte gustul deosebit pe care-l cautam in tot ceea ce mancam, iaurtul simplu (fara niciun fel de aroma) este folosit ca unul dintre putinele alimente cu efect terapeutic, dar cu un gust delicios. Iata 14 motive pentru care nu trebuie sa ratezi iaurtul din meniul de vara!

Versatilitatea lui - aliatul timpului nostru

Pentru ca este un ingredient foarte folositor pentru prepararea unei mari varietati de mancaruri delicioase. Pornind de la un simplu iaurt, poti crea cele mai interesante retete si iti pot surprinde prietenii cu un exotic pui tandoori sau, pentru cei carora le place ceva dulce, o tarta cu iaurt si lamaie. Plus de aas Il poti combina cu tot felul de ingrediente, de la cereale la fructe proaspete, miere, gem, nuci sau fistic.

Previne cariile!
Un studiu japonez, relatat de DailyMail, a scos in evidenta un avantaj pe care-l are iaurtul in fata celorlalte lactate: proctetia danturii impotriva cariilor. Acesta a fost realizat pe copii si a ajuns la concluzia ca cei care consuma iaurt de cel putin 4 ori pe saptamana au risc scazut cu 25% de a avea carii. Se pare ca meritul se atribuie unor proteine din compozitie care sigileaza natural suprafata dintilot.

Il poti manca oriunde, oricand, la oricare dintre mesele unei zile!

Este un aliment ce se preteaza la orice ora din zi si din noapte, fara nicio repercusiune asupra organismului. Si ce mai pui ca il poti transforma in oricare dintre cele 3 mese ale zilei, nu numai la micul dejun. Pentru mine a fost si va fi cea mai buna alegere pentru un pranz pe fuga sau o cina atunci cand nu am chef de nimic altceva.

Perfect pentru sezonul de vara

Pentru ca este racoritor. Cand soarele dogoreste afara si simti ca te topesti de caldura, ce poate fi mai bun decat un iaurt bun si rece? Este unul dintre alimentele care se asorteaza cel mai bine cu vara!

Potrivit in orice dieta de slabit

Unde mai pui ca are si mai putine calorii decat o inghetata, ceea ce inseamna ca nu va trebui sa trisezi nici cu dieta pregatitoare pentru plaja.

Pentru ca un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Washington SUA arata ca marii consumatori de iaurt risca mai putin sa se ingrase pentru ca iaurtul da nastere unei senzatii de satietate. Astfel, se pare ca cei care mananca iaurt consuma mai putine calorii la o singura masa.

Previne osteoporoza!

Pentru ca este o sursa grozava de calciu care, impreuna cu vitamina D, ajuta la prevenirea osteoporezei.

Reduce riscul aparitiei hipertensiunii

Hipertensiunea a devenit o problema globala in fata careia se incearca tot mai multe cai de prevenire a ei. Un studiu realizar in Spania a demonstrat ca iaurtul este una dintre acele cai prin care putem sa prevenim problema, evitand astfel sa ne confruntam cu efectele ei nedorite.

Ajuta la sintetizarea si absorbtia altor nutrienti

Pentru ca o dieta care include iaurt ajuta la absorptia altor nutrienti din alimente, cum ar fi calciul sau vitamina B. Acidul lactic prezent in iaurt ajuta la digestie si sintetizeaza mai bine calciul din lactate, facandu-l mai usor sa fie absorbit de organism.

Pentru un sistem imunitar imbatabil!

Pentru ca are un continut bogat de proteine, vitamine si minerale, precum fosfor, iod, B2, B5 si B12 si este, cu siguranta, o alternativa placuta inghitirii unui pumn de suplimentare alimentare si vitamine.

Previne si trateaza peste 80% dintre problemele digestive

Dureri de stomac, crampe abdominale, disconfort, digestie ingreunata - toatese revarsa asupra intregii tale stari de spirit. Consumat zilnic iaurtul trateaza si previne peste 80% dintre problemele digestive, datorita microorganismelor vii, echilibrand si imbunatatind considerabil tranzitul intestinal.

Reduce riscul cancerului de vezica cu pana la 36% in cazul femeilor.

Un studiu suedez din 2008, realizat pe peste 80.000 de mii de persoane timp de 9 ani, a aratat ca un consum de numai 2 portii de iaurt zilnic reduce considerabil riscul de cancer la vezica urinara, mai exact, in cazul femeilor cu pana la 36%, totul datorita bacteriilor benefice pe care le contine.

Pentru un ten curat si sanatos...

Nu putine sunt mastile faciale care contin acest produs, tocmai datorita continutului de vitamina D si E, extrem de benefice pentru sanatatea tenului.

Pentru o respiratie proaspata

Iaurtul si-a dovedit eficacitatea nu numai in protectia danturii impotriva cariilor, dar se pare ca reprezinta o metoda naturala si sanatoasa de a-ti improspata respiratia si de a scapa de probleme ale gingiilor.

Scade riscul de cancer de colon!

Un studiu francez a reusit sa demonstreze ca persoanelor care au mancat iaurt constant li s-a injumatatit cantitatea de celule precanceroase din colon fata de cei care nu au avut parte de acest produs in meniu.

Cum sa o faci corect?

- cel mai util sfat este sa il mananci simplu (necombinat), pentru ca atunci beneficiezi de calitatile lui la maxim si sa nu te alegi cu un numar de calorii extra cel mai adesea procurat de zaharul cu care sunt indulcite o paret dintre iarturile cu fructe sau cu alte adaosuri
- alege iaurturile fara grasimi foarte multe (in principal cele cu sub 10% grasime sunt bune)
- foloseste-l in mancaruri in locul smantanei (e mai putin gras si ai mai mult de beneficiat de pe urma lui); de asemenea, evita sa mai faci dressing-uri grase la salate si pune doar iaurt simplu in care adaugi cateva condimente, pentru aroma - Sursa feminis

Ce nu știai despre TRÂNTOR și rolul său vital în familiile de albine!

Trântorii au nu numai rolul de a se imperechea cu matca, aşa cum s-a crezut până nu demult, ei mai indeplinesc multe alte roluri indispensabile pentru familiile de albine.

Trântorii au şi rolul de a asigura ventilaţia in stup, iar prin caldura corpului lor incălzesc puietul, ajutând astfel la dezvoltarea mai rapidă a familiei de albine. Trântorii care sunt incă imaturi sexual asigură un ecran protector pentru ceilalţi trântori în timpul zborului de imperechere al mătcii.

Trântorii au trompa scurtă şi nu pot culege nectar floral. Ei nu au ac şi nici glande cerifere. In lunile iulie–august sunt izgoniţi din familiile de albine si din această cauză mor de foame.

In familiile fără matcă, trântorii sunt toleraţi chiar şi pe timpul iernii.

Trântorii in familia de albine apar la inceputul primăverii, de obicei la primele culesuri de la pomii fructiferi. Ei iau naştere din ouăle de matcă după 24 de zile, in timp ce albinele se nasc după 21 de zile iar matca după 15 zile.

Faptul că matca, albinele lucrătoare şi trântorii nu se nasc după acelaşi număr de zile, se datoreaza faptului că aceste larve sunt hrănite diferenţiat.

Larva de matcă de exemplu primeşte in primele trei zile exclusiv hrană albă (lăptişor de matcă), după care calitatea şi cantitatea oferită este diferită. Vizitate de zece ori mai frecvent decât larvele de lucrătoare, larvele din botci mănăncă mai mult şi in consecinţă se dezvoltă mult mai repede.

Rolul principal al trântorilor este de a participa la perpetuarea speciei. Atunci cînd matca iese la imperechere, trântorii se adună la o inălţime de 8-15 m de la sol. Emanaţia de substanţe sexatractante atrage trântorii, cu o parte din aceştia matca se imperechează. După imperechere, la 2-8 zile, matca incepe să depună ouă.

In ziua a zecea de la depunerea ouălelor in celule, cu ajutorul unei pompe de vid sau a unei spatula se recoltează produsul numit Apilarnil. Ce este acesta? Este un produs apicol natural, biologic activ, compus din larvele de trântor şi din conţinutul nutritiv aflat in respectivele celule de figure, recoltate într-un anumit stadiu de dezvoltare, respectiv aşa cum am arătat mai sus, in a zecea zi de dezvoltare a larvei.

Apilarnilul are caracteristici organoleptice şi proprietăţi fizico-biochimice apropiate de ale lăptişorului de matcă. Este folosit cu precădere in industria farmaceutică, in apiterapie, cosmetică. alimentaţia umană şi animală.

Articol din facebook apicultori

TURBA - TIPURI SI COMPOZITIE

Turbăriile sunt răspândite în România în zonele umede. Ele se găsesc mai ales în zona montană şi deluroasă a Carpaţilor. Suprafaţa pe care o ocupă diferă, în raport cu condiţiile locale, de la câteva hectare până la zeci sau sute de hectare. Suprafaţa mlaştinilor cu turbă din România ocupa aproximativ 7.000 de hectare, răspândite în peste 440 de puncte. Straturile de turbă au, în medie, după cum prezintă D. Davidescu (1968), o grosime de 2-3 metri, rareori ating 10 metri. La noi în ţară, de multe ori grosimea este chiar sub 1 metru.
________________________________________
Turba se prezintă sub formaunui sediment recent, de diferite resturi vegetale de plante de locuri umede - cu diverse origini sistematice şi cenotice -, în grade diferite de conservare. În raport cu condiţiile de formare, se deosebesc trei tipuri de turbării, care au atât o compoziţie floristică felurită, cât şi calităţi diferite, şi anume: a) turbării de mlaştini eutrofe sau turbării joase, numite popular bahne (Moldova şi Bucovina), mocire (Maramureş), marsite (Munţii Apuseni), ploştine (Oltenia), rogoaze (Ţara Bârsei), răspândite în circa 175 de puncte din ţară; b) turbării de mlaştini oligotrofe sau turbării înalte, numite popular tinov, molnas (Munţii Apuseni), mlaca (Maramureş), răspândite în circa 275 de puncte; c) turbării de mlaştini intermediare sau mezotrofe.

Turbăriile eutrofe sau joase au luat naştere pe fundul unor mlaştini, albii de râuri sau văi. Aprovizionarea plantelor din aceste turbării cu apă şi substanţe nutritive se face din pânza freatică şi din apele de suprafaţă. Pe aceste turbării cresc numeroase specii din genurile: Phragmites (stuf), Carex (rogoz), Hyphum (muşchi frunzoşi), însoţite de Equisetum (coada calului), Molunia, Eriophorum (angustifolium şi E. latifolium) etc. Se mai întâlnesc şi specii din familiile Cyperaceae şi Juncaceae. Aceste plante conţin însemnate cantităţi de substanţe nutritive folositoare. Turbăriile de mlaştini eutrofe pot fi acoperite de păduri de Betula (verucosa, pubescens), Alnus (glutinosa, incana), Populus (tremula) Frangula, Padus, diferite specii de Salix (cinerea, purpurea, pentardra, triandra), în care caz predomină carexurile. Când nu sunt acoperite de păduri, flora este formată mai mult din speciile Carex, Equisetum şi Phragmites. Şi într-un caz, şi în celălalt, la suprafaţa turbăriei creşte un strat de muşchi. Cu cât stratul de muşchi este mai gros şi intră deci în mai mare proporţie în alcătuirea turbei, cu atât valoarea ei ca îngrăşământ scade. Aceste turbe au următoarele caracateristici: pH = 6-6,5, mai rar până la 8, greutatea specifiică = 0,3-0,52. Prezintă impurităţi minerale, putere calorică 2.000-4.000 de calorii, friabilitate în stare uscată.

Tubăriile de mlaştini oligotrofe
sau turbăriile înalte (tinoavele) se formează pe orice formă de relief, de obicei sub păduri - mai ales pe cumpăna apelor. O condiţie necesară formării lor este prezenţa rocilor silicioase şi a precipitaţiilor abundente (peste 750 mm anual).

Aprovizionarea plantelor cu elemente nutritive este foarte slabă. După Emil Pop, în astfel de turbării cresc plante puţin pretenţioase, alcătuite dintr-un fond de Sphagnum (fuscum, rubellum, medium, papillosum, molluscum), cu diverse specii de Cormofite (Eriphorum vaginatum, Carex, Callula vulgaris, Drosera rotundifolia, Vaccinium oxicoccos ş.a.). Turba din aceste locuri este mai săracă în elemente nutritive şi mai puţin potrivită ca îngrăşământ. În România se întâlnesc turbe înalte în bazinul Dornei, zona Lucina-Fundul Moldovei, Maramureş, în Munţii Sebeşului, în Banat (masivul Semenic), Munţii Apuseni, regiunea Cluj etc. Aceste turbe au următoarele caracteristici: pH = 3-5, greutate specifică = 0,16-0,25, fără impurităţi minerale, putere calorică 3.500-4.000 de calorii.

Turbele de mlaştini intermediare (mezotrofe)
sau de tranziţie sunt reprezentate prin turba de Carex şi Sphagnum, Polytrichum, turba de resturi lemnoase (arin, pin, mesteacăn), cu baza de muşchi. În acest caz, plantele sunt aprovizionate cu elemente nutritive atât de apele de precipitaţii, cât şi de apele subterane. Straturile inferioare din aceste turbării sunt alcătuite din plante specifice turbăriilor joase, iar cele din straturile superioare din plante specifice turbăriilor înalte. Valoarea ca îngrăşământ a acestei turbe diferă după cum predomină un grup de plante sau altul. În România, o astfel de turbă se găseşte la Vatra Dornei, Colăcel (regiunea Suceava) şi în alte localităţi. Pentru a aprecia valoarea unei turbe ca îngrăşământ trebuie să stabilim din ce categorie face parte. Pentru aceasta, este bine să se facă mai întâi un examen microscopic, cu scopul de a stabili compoziţia botanică a diferitelor specii componente. Tot la microscop se determină, de asemenea, resturile de plante din alcătuirea ei, după care se stabileşte gradul de descompunere a diferitelor plante care intră în alcătuirea turbei, precum şi aciditatea (pH-ul). Pentru a avea imaginea completă asupra valorii ei ca îngrăşămânat, trebuie să se cunoască conţinutul în cenuşă şi în azot, calciu etc.

Azotul din turbă, deşi în cantitate mare, se găseşte mai ales sub formă protidică şi devine accesibil numai după desfacerea în compuşi mai simpli. Compuşii minerali ai azotului se află mai ales sub formă de amoniu absorbit, în cantitate de 15-20% din azotul total în turbele de locuri înalte şi de 4-5% din azotul total în turbele de locuri joase.

Acidul fosforic aflat în turbă se găseşte în majoritate sub formă accesibilă plantelor, fiind solubil în acid citric în proporţie de 60-70%. În turbele joase, în straturile de la 0,3 la 0,5 metri adâncime, fosforul se mai poate întâlni sub formă de vivianit, în cantitate de 2-15%. Potasiul din turbă este în cantitate mică, însă se află sub forme uşor solubile în apă.

Calciul se întâlneşte de obicei în cantitate mică şi se află mai ales sub formă absorbită. În turbele joase se poate găsi şi sub formă de carbonat de calciu. După gradul de descompunere, în turbă se schimbă raportul dintre hidraţii de carbon, conţinutul în azot şi celelalte elemente nutritive. În ceea ce priveşte formele hidraţilor de carbon, cu cât turba este mai bine descompusă, cu atât scad formele care se transformă uşor (celuloză, pentozani) şi cresc cele care se desfac greu (lignina). În acelaşi timp, cu cât o turbă este mai bine fermentată, cu atât se măreşte conţinutul ei în azot faţă de turba nedescompusă. Pentru folosirea ca îngrăşământ, turba trebuie să aibă un grad de descompunere de cel puţin 40-45% şi un pH mai mare de 5,5. Aprecierea acestuia se poate face şi după aspectul exterior.

Folosirea directă a turbei ca îngrăşământ
Ca îngrăşământ, turba poate fi folosită direct, când după o oarecare pregătire prealabilă se încorporează în sol, şi indirect, când se foloseşte ca aşternut sau în amestec cu alte substanţe organice sau îngrăşăminte minerale.

Metoda utilizării directe a turbei ca îngrăşământ este mai puţin frecventă. În timpul verii, se înlătură excesul de apă din turbărie, se strâng trunchiurile şi se desţeleneşte stratul superficial. Apoi se ară cu plugul şi se afânează cu discurile. Când se zvântă, se adună în grămezi şi se transportă la câmp. În cursul unui an, ca urmare a mai multor operaţii de acest fel, se poate scoate turba în cantitate de 1.000 metri cubi/hectar. După aceasta, turba se aeriseşte, lăsându-se de obicei peste iarnă în grămezi de 1,5 metri cubi la hotarul dintre tarlalele pe care urmeză să fie încorporată sau într-un loc special amenajat în acest scop. Această operaţiune este necesară pentru oxidarea diferiţilor protoxizi, care sunt toxici pentru plante. Prin aerisire, formele de azot asimilabil şi fosfor solubil nu cresc prea mult. Datorită acţiunii gerului, turba se afânează. Primăvara şi vara se lopătează. Înainte de a fi introdusă în sol, turba trebuie să aibă o umiditate de circa 50-75%. Când umiditatea este sub 50%, ea micşorează rezerva de apă utilă a solului, din care cauză poate duce în anii secetoşi la scăderea recoltei. Turba îmbunătăţeşte însuşirile fizice şi fizico-chimice ale solului; măreşte capacitatea pentru apă, capacitatea de absorbţie şi conţinutul în humus; contribuie la micşorarea acidităţii solului şi la mărirea capacităţii de tamponare, ceea ce creează un fond mai bun pentru eficienţa îngrăşămintelor minerale.

Turbele oligotrofe nu sunt indicate pentru a fi întrebuinţate direct ca îngrăşământ. Când se folosesc doze mici, nu influenţează asupra recoltei, însă utilizarea de doze mari pe terenurile cu reacţie acidă poate să ducă la scăderea producţiei.

Turbele eutrofe pot fi folosite direct ca îngrăşământ, dacă au un grad de descompunere de cel mult 40-45% şi un pH mai mare de 5,5%. După aerisire, pentru a obţine acelaşi efect, se întrebuinţează în cantităţi duble faţă de dozele de gunoi de grajd recomandate. Dintre turbele joase, cele care provin din turbăriile cu anin sau cu rogoz şi trestie sunt cele mai bune. Turba utilizată ca îngrăşământ îşi manifestă acţiunea şi în anii următori, timp de 2-3 ani.

Folosirea indirectă a turbei ca îngrăşământ
Eficienţa cea mai mare a turbei se obţine atunci când trece prin grajd ca aşternut şi fermentează împreună cu gunoiul de grajd, urina, mustul de gunoi de grajd sau dejecţiile umane. Datorită conţinutului ridicat în azot, ea îmbunătăţeşte calitatea gunoiului obţinut. Acest lucru se mai datorează şi însuşirilor de absorbţie ale turbei, care micşorează pierderea azotului sub formă amoniacală din urină.

Ca aşternut, turba poate înlocui total paiele sau numai parţial, aşezându-se un strat sub paiele de aşternut sau sub picioarele dinapoi ale animalelor şi în rigolele prin care se scurge urina. Uneori se practică un sistem prin care turba se lăsă în grămezi să se zvânte timp de un an, după care se aşterne pe fundul grajdului într-un strat de 40-70 cm, iar deasupra sa se pun paie. În acest timp, ea se îmbogăţeşte cu azotul provenit din dejecţiile lichide ale animalelor şi, datorită amoniacului, îşi micşorează aciditatea. Se scoate apoi din grajd şi se transportă direct în câmp, iar pe fundul grajdului se aşază alt strat de turbă. Prin folosirea acestei metode, straturile mai profunde pot rămâne cu o umiditate mai scăzută şi cu un grad de descompunere mai mic. O variantă mai bună a metodei precedente constă în aşezarea straturilor de turbă în mod succesiv, pe măsură ce se îmbibă cu dejecţii lichide. În grajdurile cu vaci de lapte se aşterne deasupra un strat de paie.

Un alt procedeu constă în transportarea turbei direct în câmp, fără a fi lăsată mai întâi să se zvânte. Aici se aşază într-un strat de 0,75-1 metru grosime, unde rămâne până primăvară, când se scoate la câmp. Umplerea grajdului se poate face şi primăvara. În acest caz, rămâne toată vară sub picioarele animalelor, iar toamna sau primăvara următoare se scoate la câmp. În ocoalele vitelor, de asemenea, se aşază un strat de turbă de 0,50-0,75 cm, care se lasă sub picioarele animalelor timp de 4-5 luni, după care se scoate la câmp. O altă metodă constă în fermentarea turbei pe platformă, singură sau în amestec cu diferite substanţe minerale (fosfor, potasiu, calciu).

Pentru a grăbi trecerea azotului din turbă în forme uşor accesibile se utilizează infectarea cu bacterii, folosindu-se în acest caz dejecţiile lichide şi solide ale animalelor, precum şi gunoi de grajd sau compost în curs de fermentare. Fermentarea turbei împreună cu gunoiul de grajd şi diferite substanţe minerale constituie una dintre cele mai eficiente metode. Se pot întrebuinţa pentru aceasta atât turbele de locuri joase, cât şi cele de locuri înalte sau de tranziţie.

Fiecare tonă de gunoi de grajd se amestecă cu 1-3 tone de turbă, când este mai puţin descompusă, şi cu 4-5 tone de turbă când este mai bine descompusă. Pentru grăbirea fermentării şi pentru o mai bună utilizare a fosforului, se pot adăuga 1-2% carbonat de calciu din greutatea compostului, mai ales când turba are reacţie acidă. Fermentarea durează 3-4 luni. O astfel de platformă, în care turba şi gunoiul se aşază alternativ, are o lăţime de cel puţin 3-4 metri şi o lăţime de 1,5-2 metri.

Când platforma are 1,5-2 metri înălţime, este necesar să conţină 3-4 straturi de gunoi de grajd. Iarna, platforma se pregăteşte, aşezându-se pe o lăţime de 3-4 metri şi lungime cât este necesar, un strat de turbă de 40- 50 cm grosime. De-a lungul lui se pune apoi un rând de gunoi de grajd pe o grosime de 70-80 cm, cu o lăţime mai mică cu 1-1,5 metri decât stratul de turbă. Peste gunoiul de grajd se pune apoi un strat de turbă de 50-70 cm, pe întreaga lăţime a platformei, care înveleşte gunoiul de grajd. Procedând astfel, se împiedică îngheţarea. Primăvara se lopătează şi se clădeşte din nou. Iarna se foloseşte mai mult gunoi de grajd şi o turbă nu prea umedă, iar vara se are în vedere ca platformă să nu se usuce.

Când la fermentarea turbei se utilizează dejecţiile lichide ale animalelor, la fiecare tonă de turbă se adaugă 1-2 tone de urină sau must de gunoi. Iarna, pentru a evita îngheţarea şi a activa fermentarea, este necesar să se adauge şi gunoi proaspăt. Turba, singură sau împreună cu gunoiul de grajd, se aşază în straturi de 50-60 cm grosime şi se udă în raport cu umiditatea turbei cu 0,5-2 tone de urină sau must de gunoi de grajd.

După 4-5 zile, când începe să se ridice temperatura, se pune stratul al doilea şi se continuă astfel până la înălţimea de 1,5-2 metri. Un alt procedeu constă, în aşezarea turbei în grămezi de 3-4 metri lăţime şi de 1,5 metri înălţime, de-a lungul căruia (pe mijloc) se face un şanţ de 0,5 metru adâncime şi 1 metri lăţime, în care se introduce cantitatea de urină corespunzătoare. După ce aceasta s-a absorbit în întreaga masă, suprafaţa platformei se nivelează. Composturile cu turbă au un conţinut mai ridicat de N, întrucât datorită capacităţii de absorbţie a turbei azotatul ce rezultă din descompunerea gunoiului de grajd sau a urinii este reţinut. Totodată, datorită gunoiului de grajd, se înlătură aciditatea turbei.

Turba de locuri joase sau de locuri înalte se mai poate fermenta împreună cu îngrăşămintele fosfatice greu solubile. În acest caz, se întrebuinţează o turbă mai acidă şi cu un grad de descompunere de cel puţin 35%. Prin fermentare, fosforul din forme greu accesibile trece în compuşi uşor accesibili plantelor. Proporţia în care se adăugă făină de fosforiţi la turbă este de 1/20-2/20, ceea ce înseamnă în medie 2-3% din greutatea compostului.

Pentru a grăbi trecerea compuşilor de azot în forme mai uşor accesibile şi pentru a micşora aciditatea se practică fermentarea împreună cu carbonat de calciu. În acest caz, raportul dintre carbonatul de calciu şi turbă este de 2-4%, calculat la substanţa uscată, sau o tonă de carbonat de calciu la 25-30 de tone de turbă uscată sau 100-200 de tone de turbă umedă. În loc de carbonat de calciu, ca substanţa bazică poate fi folosită cenuşa, în raport de 1/10, calculat la substanţa uscată, sau o tonă de cenuşă la 60-80 de tone de turbă. De obicei, cenuşa se utilizează în cazul turbelor mai puţin acide. La compostare, pentru a evita pierderile de azot, aşezarea în platformă se face îndesat. Adăugarea de potasiu sub formă de clorură de potasiu, în cantitate de 1%, fără a împiedica amonificarea, întârzie procesul nitrificării. Turba bine descompusă aplicată împreună cu gunoiul de grajd (în părţi egale) are efect asemănător cu al unei cantităţi echivalente de gunoi de grajd. O eficienţă sporită se obţine atunci când composturile de turbă cu urină, fecale sau gunoi de grajd se aplică împreună cu îngrăşămintele minerale.

Victor VĂTĂMANU

Fertilizatori naturali si ingrasaminte ecologice pentru gradina ta

Mai jos se gaseste tot ce trebuie sa stii despre fertilizatori si ingrasaminte organice, indiferent daca esti fermier, daca ai o gradina mica de legume, sau daca te joci de-a gradinaritul in balcon. Pe langa o lista cu 22 de fertilizatori naturali, in acest articol gasesti si principiile de fertilizare in agricultura biologica (organica), reguli de fertilizare in agricultura ecologica, avantajele utilizarii unor fertilizatori naturali, tipuri de fertilizare si elementele chimice care trebuie sa se regaseasca in fertilizatori/ingrasaminte.

O mare problema a alimentatiei zilelor noastre este calitatea nutritionala a alimentelor. Ne plangem, pe buna dreptate, ca fructele, legumele, verdeturile, cerealele nu mai au acelasi gust, savoare, miros si acelasi continut de nutrienti ca alta data. Cauza nu este doar samanta care prea des este modificata genetic, ci si calitatea solului, care din cauza cultivarii intensive, este saracit in elementele chimice necesare cresterii sanatoase a plantelor. Putem remedia acest defect prin fertilizarea naturala a solurilor si prin permacultura, rotatia sistematica a culturilor.

Pentru a creste, a se dezvolta, a face flori sau fructe, plantele au nevoie in primul rand de azot, fosfor, potasiu care trebuie sa se gaseasca in cantitati corespunzatoare in sol. Pe langa aceastea mai exista si alte substante necesare lor: calciu, magneziu, fier, zinc, cupruetc. Existenta lor in sol contribuie la fertilitatea plantelor. Insa cum nimic nu e perfect, se poate intampla ca plantele sa nu beneficieze de una sau de mai multe substante necesare.

Fertilitatea solului consta in cantitatea si calitatea humusului din el. Calitatea humusului interactioneaza cu starea generala a plantei, cu sanatatea ei, precum si cu calitatea recoltei. Animalele au nevoie de mai putina mancare daca aceasta provine din sol fertil.

Unul dintre principiile cultivarii legumelor in sistem ecologic este ca nutritia plantelor sa nu se faca cu saruri fertilizante usor solubile, ci sa se faciliteze utilizarea acestora prin intermediul organismelor vii din sol (fungi, bacterii, insecte si viermi). În acest scop, legumicultura ecologica trebuie sa stimuleze activitatea organismelor vii. Cu cat un teren este mai bogat in organisme vii, cu atat este mai fertil, iar plantele vor fi mai rezistente la atacul parazitilor.

Principiile de fertilizare in agricultura biologica (organica)

Scopul fertilizarilor este aportul de elemente fertilizante in sol pentru furnizarea unei nutritii echilibrate si suficiente. Solul trebuie sa fie capabil de a furniza plantelor elemente nutritive din materii organice nepoluate, precum si din ingrasaminte minerale greu solubile.

Nutritia sa fie echilibrata pentru evitarea carentelor si exceselor in unul sau altul dintre elemente si pentru a obtine produse de o buna calitate nutritiva si gustativa. Nutritia sa fie suficienta (dupa cerintele plantelor), dar nu maximal, deoarece scade calitatea produselor (% de substanta uscata scade si creste cel de nitrati).

In legumicultura ecologica, baza fertilizarii o constituie ingrasamintele organice naturale pregatite dupa o tehnica speciala si ingrasaminte minerale greu solubile cu folosire lenta (faina de fosforite, silicati, saruri potasice naturale).

In afara de dejectiile animale provenite din zootehnie, legumicultura ecologica se bazeaza si pe reciclarea materiei organice, a productiei secundare formata din resturile vegetale care rezulta din gradini, vii, livezi, garduri vii, parcuri si spatii verzi.

Materialele organice (gunoiul de grajd, paiele, frunzele) introduse in sol in stare proaspata si in cantitati mari pot sa aiba urmari nefavorabile asupra cresterii plantelor, prin blocarea azotului solubil folosit de microorganisme in procesul de descompunere, fenomen cunoscut sub denumirea de ,,foame de azot‘’.

Pentru mentinerea fertilitatii solului se vor aplica doze moderate, aplicate fractionat si nu doze mari care pot inhiba germinatia semintelor si care favorizeaza cresterea luxurianta in detrimentul fructificarii si sensibilizeaza plantele fata de atacul bolilor si daunatorilor.

De asemenea, introducerea materiilor organice la adancime duce la descompunerea lor anaeroba, cu producere de compusi toxici pentru plante.

Substantele nutritive trebuie puse la dispozitia plantelor in mod treptat si in raporturi armonioase corespunzatoare fazelor de vegetatie, tinand cont ca, prin descompunerea materiei organice, unele substante sunt utilizate direct de plante (azotul), altele ca fosforul si magneziul sunt mai intai folosite de microorganisme si apoi, prin descompunerea materiei organice, revin in solutia solului.

Reguli de fertilizare in agricultura biologica (organica)

Ingrasamintele organice constituie baza fertilizarii biologice. Ca tehnica, ingrasamintele organice vor fi aplicate de asa maniera incat niciodata o materie organica proaspata (nefermentata sau ingrasaminte verzi) nu va veni in contact cu radacinile plantelor. Materiile organice trebuie sa fie in prealabil fie compostate, fie asezate la suprafata si apoi incorporate printr-o lucrare superficiala (5-10 cm) in sol.

Ingrasamintele minerale constituie intotdeauna o completare a fertilitatii organice. Ingrasamintele minerale se folosesc numai in cantitate mica pentru a completa sau echilibra materia organica. Ca tehnica, ingrasamintele minerale se aplica sub forma greu solubila in sol. Aceste minerale insolubile apropiate de forma lor naturala sunt in principal algele si carbonatii de calciu, fosfatii naturali si pudra (praful) de roca.
Ingrasamintele minerale nu vor fi aplicate niciodata sistematic si ritmic, ci numai pe masura nevoilor solului si a plantelor.

Avantajele utilizarii unor fertilizatori naturali 

• protejezi solul, mediul, plantele si sanatatea ta;
• faci economie de bani, avand materiale la indemana;
• contribui la mentinerea unui sol sanatos;
• incurajezi formele de viata benefice in gradina;
• previi eroziunea solului;
• contribui la fertilizarea solului;
• reciclezi materiale;
• contribui la realizarea unui bun drenaj al apei;
• poti sa modifici pH-ul solului in sensul in care iti doresti (mai acid sau mai alcalin);
• stimulezi dezvoltarea in mod natural a plantelor;
• plantele devin mai rezistente la boli si daunatori;
• plantele nu ajung sa depinda de doza regulata de fertilizator chimic ce o aplici tu;
• furnizezi plantelor nu doar azot, fosfor si potasiu, ci si alte substante necesare lor.

Tipuri de fertilizare

Fertilizarea de baza consta in inglobarea ingrasamantului in sol, toamna sau primavara, inainte de initierea unei culturi. Ingrasamantul, care poate fi chimic sau organic, se incorporeaza in sol odata cu sapatul.

Fertilizarea de tip starter se face chiar in momentul plantatului, ea are rolul de a oferi plantutelor toate substantele nutritive necesare pentru a se dezvolta rapid si armonios. In functie de tipul culturii pe care o initiem, ingrasamantul se poate aplica la cuib sau pe randuri.

Fertilizarea faziala se utilizeaza, dupa cum ii spune si numele, in diferitele faze de dezvoltare ale plantelor. Ea se face atat radicular (ingrasamantul va fi absorbit la niveul radacinii) cat si extraradicular (se aplica la nivelul frunzelor).

Elementele chimice care trebuie sa se regaseasca in fertilizatori/ingrasaminte

• Azotul este foarte important in formarea proteinelor in planta. Stimuleaza cresterea tulpinii si a frunzelor.
• Fosforul joaca un rol foarte important in respiratie si aport de energie.
• Potasiul da fermitate plantei, precum si un important sistem radicular.
• Sulful este necesar formarii de compusi organici, vitamine si alti compusi ai plantei.
• Calciul influenteaza cresterea si forta plantelor.
• Magneziul este necesar pentru fotosinteza.

Ingrasamintele folosite in agricultura biologica (organica sau ecologica)

Sunt:

• Ingrasaminte organice,
• Amendamente
• Ingrasaminte minerale naturale.

Se pot folosi pe post de fertilizatori diverse materiale: balega de la anumite animale, iarba, trifoiul, lucerna, fasolea (ingrasamantul verde), zatul de cafea sau cafeaua lichida, malaiul, algele, cenusa, compostul etc. Din anumite plante se pot face fertilizatori lichizi.

Despre ingrasaminte minerale acceptate in sistemul de agricultura ecologica poti citi pe site-ulAgro Romania.

22 de fertilizatori organici pe care ii poti prepara

Ceai de tataneasa

Tataneasa este foarte bogata in potasiu si in alte substante necesare plantelor (calciu, fier, azot, magneziu) si se poate folosi ca fertilizator in multe feluri (mulci, compost, solutii etc.).

Reteta: se culege o mana buna de plante, se pune intr-un vas (o galeata), se aseaza peste ele o greutate si se acopera cu apa. Vasul se acopera si se lasa sa stea 4-5 sapatamani, pana ce tataneasa putrezeste. (Procesul va degaja miros neplacut). Se strecoara si din aceasta solutie se dilueaza 1/3 de cana in 4 litri de apa. Se stropesc frunzele sau se toarna in jurul plantelor.

Zeama de urzici

Urzicile sunt bogate in substante hranitoare (calciu, fier, cupru, azot, fosfor) si la fel ca si tataneasa se pot folosi ca fertilizator.

Reteta: se culege o mana buna de urzici, se pun intr-un vas (o galeata), se aseaza peste ele o greutate si se acopera cu apa. Se lasa sa stea 3-4 saptamani. (Se degaja miros). Inainte de a fi utilizat lichidul rezultat se dilueaza astfel: 1 parte zeama de urzici la 10 parti apa.

Macerat de urzica. Metoda descrisa in cartea „Gradina de legume ecologice” – Agnes Gedda: “Pentru a prepara solutia de urzici, puteti folosi orice recipient; atentie, insa, vasul respectiv nu trebuie sa fie din metal. Se umple recipientul pe trei sferturi cu urzici proaspat taiate. Evitati sa puneti radacini sau florile acestora fiindca v-ar putea invada legumele cu un covor de urzici. Se foloseste 1 kg de plante la 10 litri de apa. Dupa ce ati pus urzicile usor zdrobite in recipient, turnati apa de ploaie pana la 5 sau 10 cm de marginea recipientului, amestecati ca sa iasa aerul si acoperiti cu un capac daca vreti sa evitati mirosul. Fermentatia are loc in 15 zile, dupa care se strecoara solutia si se toarna in recipiente inchise de plastic pe care sa le pastrati mai multe luni. Se foloseste 1 parte de solutie de urzici la 5 parti de apa si cu aceasta solutie se uda plantele pe pamantul de deasupra radacinilor sau daca rosiile sunt deja musuroite se face un sant de jur imprejur in care se pune solutia. Nu se intampla nimic daca se stropeste planta pe frunze, insa nu pe roua, nu pe soare in mijlocul zilei si nu pe canicula.”

Urzica vie. Se poate folosi planta tocata marunt si introdusa in cuiburile in care urmeaza sa plantam rosii, ardei, vinete, dar si pe santuri facute langa stratul de castraveti. Se acopera cu pamant si daca nu a plouat se uda si deasupra.

Urzica este si fungicid si insecticid.

Gunoiul de grajd

Gunoiul de grajd este un amestec de dejectii solide si lichide provenite de la animale si de materiale grosiere folosite ca asternut. In majoritatea cazurilor, gunoiul de grajd are efecte pozitive asupra solului si a plantelor cultivate, este insa si o sursa importanta de infestare a terenurilor cu buruieni si uneori cu agenti patogeni si de poluare cu azot a solurilor si a apelor de suprafata si adancime. Contine de regula: azot (0,30-0,60%), fosfor (0,17-0,40%), potasiu (0,10-0,35%), precum si calciu, magneziu, sulf, fier, zinc.

La majoritatea culturilor, gunoiul de grajd, indiferent de tip, se aplica in doua sezoane importante:

1. vara – toamna, dupa recoltarea cerealelor de toamna si pana la inceperea lucrarilor de toamna
2. primavara in perioada martie-mai

Gospodariile si fermele cu multe tipuri de soluri vor fertiliza prioritar cu gunoi parcelele cu soluri grele. Se imprastie 4-5 kg de gunoi pe fiecare mp. Efectul de imbunatatire a fertilitatii naturale a solului se resimte in cazul utilizarii gunoiului de grajd pana in al 4-lea an de la aplicare.

Balega de vaci, cai, gaini, iepuri, capre, porcusori de Guineea, poate fi folosita foarte bine ca ingrasamant, fie aplicata pe sau incorporata in sol toamna, cand nu mai sunt plante in gradina, fie ca material de compost. Nu se aplica balega proaspata la plante intrucat aceasta le arde. Bogata in substante hranitoare, ea trebuie sa stea aproximativ 6 luni inainte de a o folosi.

Iata o reteta ce contine balega si care se poate folosi imediat, fara sa o mai lasi sa stea luni de zile.

Zeama de balega. In 10 litri de apa se pune maxim 1 kg de balega de vaca. Se amesteca bine si din solutia rezultata se toarna, in functie de marimea plantelor, pe sol in jurul fiecareia. Daca plantele sunt mai mici se toarna mai putin. De exemplu, la un ardei matur se toarna o cana (aproximativ 250 ml), la o rosie mai tanara se toarna maxim 500 ml, iar la una matura maxim 1 litru. Este bine ca la inceput sa pui mai putin fiindca exista riscul sa arzi plantele. Nu se foloseste solutia la rasaduri din acelasi motiv.

Gunoiul se va aplica in primul rand la culturile de castraveti, vinete, varza, conopida, tomate, ardei, cartofi, dovlecei.

Balegarul de cal. Este de departe cel mai bun biocombustibil, are apa doar 70%, foarte bogat in hidrocarburi si produsi ce contin azot. Are pH bazic 8-9 si dezvolta o teperatura maxima intre 70-800C. Energia sa calorica se pierde pana la jumatate in primele doua saptamani de fermentatie, restul urmand sa se degaje in 7-8 saptamani. De aceea, daca asezam balegar de cal ca pat cald in rasadnite, in primele doua saptamani vom obtine temperaturi de 60-70 grade Celsius, apoi temperatura va scadea la 30 grade, si se va mentine la aceasta valoare timp de 6-7 saptamani.

Balegarul de vaca. Se deosebeste de cel de cal prin continutul mai mare de apa (75-80%). Din acest motiv temperatura maxima la care ajunge prin fermentatie este de 45 grade Celsius, temperatura ce se mentine aproape 2 saptamani. Apoi temperatura scade la 20 de grade Celsius pentru urmatoarele 4-5 saptamani. Se poate creste valoarea energetica a acestui balegar de vaca prin adaugarea de paie sau rumegus.

Excrementele de oaie sau de capra. Sunt foarte uscate si trebuie umezite inainte de a fi folosite. Este foarte indicat sa se amestece cu alt tip de balegar deoarece singur fermenteaza lent ajungand la 55 grade Celsius dupa 2 saptamani de la asezarea in patul cald. Se mentine aceasta temperatura cam o saptamana dupa care ea va scadea pana la 15-20 grade Celsius pentru urmatoarele 45-50 de zile.

Excrementele de porc. Nu se folosesc aproape deloc pe post de biocombustibil fiind prea umede si mult prea acide. Ele nu reusesc sa incalzeasca deloc rasadnitele dar se pot amesteca cu balegar de cal si cu paie. Poate pe undeva este natural acest fapt, deoarece porcul este departe de a fi exclusiv ierbivor. De ce se ard rosiile, cand se folosesc excremente proaspete? Simplu, din cauza aciditatii mari, rezultat al hranei variate a porcului, ce include si carne, grasimi, etc.

Cand animalele sunt hranite cu nutreturi concentrate si fanuri, atunci si dejectiile au un continut mai bogat in azot, fosfor si potasiu. Cand in hrana animala se folosesc mai multe furaje fibroase, dejectiile au o cantitate mai scazuta de substante hranitoare pentru plante.

Trebuie avut in minte ca ceea ce mananca animalele de la care folosesti gunoiul va fi integrat in solul gradinii si in plantele pe care le vei consuma tu. Deci ce mananca animalele este important. Exista opinii ca gainatul de porumbei este cancerigen si ca nu trebuie folosite excremente de pisici, caini, porci, oameni pentru ca pot transmite patogeni periculosi la om.

Daca faceti rost de balegar, depozitati-l undeva acoperit pentru a fi ferit de precipitatii si a nu se dilua. Iar dupa ce folositi balegarul in rasadnita si el a fermentat complet, in toamna il puteti amesteca cu pamantul si veti aduce un aport de substante nutritive pentru culturile viitoare, sau il amestecati cu pamant si veti obtine un excelent pamant pentru obtinerea rasadurilor tot in sezonul viitor. Neaparat insa, asteptati incheierea fermentatiei deoarece aciditatea ridicata si fermentatia in desfasurare va va arde culturile fara mila.

Mranita

Se obtine din gunoi de grajd foarte bine putrezit (2-3 ani). Contine o cantitate destul de mare de substante nutritive usor accesibile plantelor si, datorita acestui fapt, se aplica in cantitati de 1-2 ori mai reduse decat balegarul obisnuit (1-2 kg/mp).

Mranita se foloseste la culturile de legume, aplicandu-se in mod frecvent ca ingrasamant local (la tomate, cartofi), sau cu ocazia insamantarii (la castraveti, pepeni, dovlecei – la cuib), sau la pregatirea diferitelor amestecuri de pamant pentru rasadnite.

Urina si mustul de balegar

Este vorba despre dejectiile lichide, respectiv, fractia lichida a balegarului produs de animale. Acestea sunt produse organice azoto-potasice.

Se aplica sub forma de solutie diluata cu 3-4 parti de apa. Se administreaza 2-3 litri/m², de regula in cursul perioadei de vegetatie, ca ingrasare suplimentara, avand un efect rapid. Fertilizarea cu urina si must de balegar se face numai o data la 3-4 ani pentru a evita imburuienarea terenurilor si decalcifierea plantelor si a vietuitoarelor ierbivore.

Compozitia chimica a urinei si mustului de balegar orienteaza folosirea acestora in doua directii:

• activator al fermentarii gunoiului de grajd si al compostului;
• ingrasamant cu actiune rapida, atat ca ingrasamant de baza, cat si foliar.

Gunoiul de pasari

Este de aproximativ de 3 ori mai bogat ca gunoiul de grajd in azot, fosfor si potasiu.

Modul cel mai indicat de folosire a acestui ingrasamant este in forma de solutie, aplicata in timpul perioadei de vegetatie a plantei. Cu cateva zile inainte de intrebuintare, gunoiul maruntit se amesteca cu apa: 1 parte de gunoi si 2 parti de apa.

In ziua in care se face tratarea plantelor se adauga iarasi apa in proportie de 1:10 daca se foloseste pentru tomate, dovlecei, gulii, ceapa si de 1:20 daca se foloseste pentru castraveti, morcovi, praz.

La o planta se aplica 0,3-0,5 l de solutie.

Acesta se poate folosi in doua feluri:

1. Fie la cuiburile de rosii, ardei si vinete, in momentul imediat inainte de plantare, gainat uscat, adunat intr-un sac pe timp de iarna, amestecat cu urzici tocate si putina cenusa de lemne;
2. Fie depozitat in butoi peste care se toarna apa, cam o galeata de gainat si 20 de l de apa. Acesta se lasa cam zece zile la macerat dupa care se foloseste lichidul pana ajungem la materia sedimentata, fara sa amestecam, dupa care se adauga iar apa, se asteapta cateva zile si se foloseste. Se repeta procedeul cam de trei ori. Ultimul material ramas va contine mai mult nisip si pietricele pe care le-au inghitit gainile pentru digestie si se foloseste si el asa solid la dovlecei, de exemplu.

Este la indemana tuturor celor care au gaini, rate, gaste sau alte pasari in curte, poate mai la indemana decat orice alt ingrasamant. Trebuie retinut ca gainatul este extrem de acid ceea ce face ca el sa se foloseasca mai mult in stare uscata. Se faramiteaza foarte bine pana cand ajunge de consistenta malaiului si se imprastie pe pamant asa uscat inainte de plantarea rasadurilor cu cateva zile. Dupa ce-l imprastiem se uda foarte bine. Nu va feriti sa folositi in amestec cu balegar si paie; acestea sporesc cantitatea de celuloza marind astfel capacitatea calorica.

Urina umana

Urina umana poate fi folosita drept excelent ingrasamant in agricultura (urina si fecalele umane fac parte din ingrasamintele traditionale orientale si sunt folosite de secole fie dupa compostare, fie direct). Se pare ca efectul acesteia este cu atat mai spectaculos daca este intrebuintata impreuna cu cenusa rezultata in urma arderii lemnului. “In multe privinte substantele se completeaza in mod natural”, incearca sa explice fenomenul conducatorul studiului, Surendra Pradhan, cercetator al mediului la Universitatea Kuopio in Finlanda. Urina umana contine in procente destul de mari elemente precum azotul, fosforul si potasiul, iar cenusa este bogata in substante nutritive care nu se regasesc in urina, precum calciul si magneziul. Ambele au fost folosite separat, ca ingrasamant, de secole intregi, insa de-abia acum agricultorii au venit cu ideea de a le folosi impreuna, tocmai datorita proprietatilor eficiente mai degraba complementar, decat individual.

Urina se colecteaza de la toaletele eco-friendly sau, mai simplu, fermierii isi pot colecta propria urina in canistre, pentru a o utiliza mai apoi ca ingrasamant la propriile culturi de rosii. Dupa aplicarea urinei ca ingrasamant, la aproximativ trei zile distanta, se adauga si cenusa ca fertilizant secundar. Studiul a dovedit ca doar urina unei singure persoane poate fi suficienta pentru a fertiliza 6.300 de rosii pe an, cantitate care poate atinge chiar un volum de 2,4 tone de rosii.

O problema ridicata cu privire la utilizarea urinei pentru fertilizarea culturilor ar fi anumite elemente regasite in componenta acesteia, cu precadere ramasitele din anticonceptionale care, cred unii, ar putea afecta negativ recoltele. Cercetatorii nu neaga existenta acestei probleme, dar sunt de parere ca ”in mica masura, in cadrul unei familii, cantitatea de reziduuri farmaceutice prezente in urina este destul de scazuta si poate fi acceptabila”. Inclusiv ingrasamintele actuale comerciale contin, de ani de zile, reziduuri hormonale si farmaceutice si nu au prezentat niciun risc pentru agricultura, sustin expertii. In orice caz, cercetatorii privesc mai degraba latura eficienta a procedeului si spera ca descoperirile cu privire la utilitatea urinei vor contribui la dezvoltarea unei atitudini pozitive in ceea ce priveste folosirea acesteia impreuna cu cenusa, drept ingrasaminte. Rezultatele nu se afirma numai in cresterea productiilor si imbunatatirea calitativa a recoltelor de rosii, dar si in reducerea contaminarii apei si in controlul calitatii solului si al emisiilor de azot.

Ceaiul de alge

Daca locuiesti aproape de mare, poti sa beneficiezi de acest fertilizator bogat in substante hranitoare. Inainte de a le pune pe sol sau in compost, algele trebuie spalate de sare.

Reteta: se aduna alge cat sa umple jumatate dintr-un vas, se spala de sare si se acopera cu apa. Se lasa sa stea aproximativ 3 luni. Inainte de utilizare se ia din solutia rezultata o jumatate de cana si se dilueaza in 10 litri de apa. Daca nu este suficient de diluata, poate arde plantele. Cu aceasta solutie se stropesc frunzele sau se uda pamantul.

Coaja de banane

Azotul da verdele plantei, fosforul da rodul plantei si potasiul da imunitatea plantei, de aceea avem nevoie ca ingrasamant natural de coaja de banana sau alte materiale naturale care contin potasiu. Se stie ca rosiile sunt un mare rezervor de potasiu necesar inimii noastre, deci, mai ales la rosii e bine sa adaugam cojile de banane tocate marunt si adaugate in gropile pe care le pregatim sa le plantam.

Ingrasamintele verzi

Sunt diferite plante, mai ales leguminoase, care se cultiva in mod special, singure sau in amestec, pentru a imbunatati calitatea solului.

1. Leguminoase: bob, maazre, mazariche, lupin, fasolita, soia, trifoi, sulfina (Mellilotus officinalis), etc.
2. Brassicacee (Crucifere): rapita, mustar etc.
3. Graminee: secara, triticale (hibrid grau/secara) si ovazul in amestec cu leguminoase anuale.

Avantajele folosirii ingrasamintelor verzi

• in cursul cresterii, se comporta ca un mulci viu;
• absorb substante nutritive, impiedicand spalarea lor;
• odata incorporate in sol, elibereaza aceste substante nutritive;
• radacinile plantelor verzi au un efect pozitiv asupra solului.

Se recomanda ca aceste ingrasaminte sa fie tocate marunt, sa fie uniform imprastiate pe teren si sa nu se introduca direct in sol, ci numai dupa o perioada de compostare la suprafata.

Partile de planta (radacini, frunze, tulpini) ramase pe teren dupa recoltare constituie o sursa de humus.

Dezavantajele folosirii ingrasamintelor verzi

• costurile relativ mari cu infiintarea, recoltarea si incorporarea culturilor
• efectele de blocare a azotului mineral
• intensificarea mineralizarii materiei organice din sol.

Mai multe despre ingrasamintele facute din ierburi poti citi pe Permacultura.

Mulciul

Reprezinta acoperirea solului cu materii organice: resturi vegetale, paie sau frunze, etc. Descompunerea materialelor din mulci duce la cresterea cantitatii de materie organica din sol.

Scoarta de copac maruntita

Reprezinta atat un strat protector, cat si un ingrasamant natural. Inainte de a aduce si imprastia ingrasamantul natural, pamantul din gradina trebuie afanat, iar buruiana deja crescuta – taiata imediat, altfel mai tarziu va veti lovi din nou de ea. Trebuie sa fie asternut un strat cel putin la fel de gros cat un pumn: 5-7 cm.

In cazul in care exista multe resturi de lemn, are o influenta negativa asupra plantelor, deaoarece in procesul de mucegaire retine foarte mult azot. Foarte important este ca acest produs sa nu fie tratat chimic.

Turba

Se extrage din turbariile care se formeaza in regiunile cu umiditate mare – in zonele inalte, turbarii inalte sau in zonele joase, turbarii joase sau de mlastina.

Cafeaua

Plantele carora le place aciditatea (rosii, afine, trandafiri, azalee) le face bine un ingrasamant din cafea macinata amestecata cu pamant, care se azeaza pur si simplu pe pamant inainte de udare. Sau amesteca 6 cani de cafea macinata cu 18-20l de apa si lasa-l 2-3 zile, apoi satureaza solul din jurul plantelor cu acest lichid.

Apa de carne

Apa rezultata din spalarea carnii sau pestelui este un bun fertilizator dar trebuie filtrata, deoarece bucatile de carne sau peste, cand ajung in pamant, putrezesc si emana miros neplacut, iar grasimea se depune pe particulele de pamant si impiedica buna aerisire a radacinilor.

Apa in care s-au fiert stiuleti de porumb, legume, oua sau paste fainoase se poate folosi ca fertilizator (mai putin cea in care s-au fiert cartofi care este ierbicid).

Cojile de ou

Calciul face parte din substantele nutritive secundare necesare plantelor sa creasca. Coaja de ou contine 95% carbonat de calciu.

Retete:

• cojile de ou sfaramate se pot pune in gramada de compost
• cojile de ou se usuca, se macina cat mai bine si se incorporeaza in sol, la baza plantelor
• cojile de ou pisate pot fi amestecate in pamantul utilizat la insamantare
• la rosii, se foloseste o portie de coji uscate in groapa de plantare (se poate preveni putregaiul florilor)
• coji de oua zdrobite se pot pune in cerc, in jurul unor plante mai tinere, la baza, pentru a descuraja melcii sau viermii sarma, acestia fiind incomodati de marginile ascutite ale cojilor
• se mai poate folosi apa in care au fiert ouale – se raceste si se uda orice planta
• poate corecta orice teren, al carui sol este acid, incorporand cojile uscate si pisate in sol (pe teren intins se foloseste varul).

Faina de coarne

Se adauga in amestecul de pamant, in cantitate de 2-3 grame la 1 kg pamant.

Faina de oase

Se recomanda prioritar pe solurile cu reactie acida sau neutra.

Faina de sange

Se adauga in amestecul de pamant, in cantitate de 2-3 grame la 1 kg pamant.

Biohumusul

Este obtinut cu ajutorul râmelor din dejectiile animaliere si resturile vegetale din ferme, fiind cel mai puternic competitor al ingrasamintelor chimice ca performanta fertilizanta, dar mai ales ca pret. Dejectiile animaliere pot fi de bovine, porcine, cabaline, ovine etc.

Calitatile biohumusului

• contine toate cele 16 elemente de care plantele au nevoie (concentratia azotului, fosforului, potasiului, magneziului, calciului şi ale altor elemente benefice este de cateva ori mai mare decat in cel mai bogat sol),
• are un pH neutru,
• imbunatateste aerarea solului,
• nu aglutineaza,
• pastreaza umiditatea necesara,
• reduce nevoia de apa,
• permite un excelent drenaj al solului,
• nu contine seminte de buruieni sau substante care impiedica cresterea plantei.

Biohumusul a fost clasificat in doua categorii:

• biohumus
• vermicompost

Biohumusul contine doar excrementele râmelor, pe cand vermicompostul contine, pe langa excrementele râmelor, si 50-60% hrana neconsumata de catre rame, din care cauza este inferior calitativ biohumusului.

Procesul de compostare cu viermi poate fi descris astfel.

Resturile vegetale – ca paie, fan, frunze cazute, resturi vegetale de mancare, compost – se amplaseaza intr-o cutie sau lada de plastic destinata compostarii. Lada trebuie sa aiba un drenaj bine asigurat, orificiile din dosul lazii vor permite surplusului de apa sa se scurga, si substratul sa ramana doar umed. Substratul aranjat in lazi, se lasa vreo cateva zile pentru a verifica daca temperatura acestuia nu creste brusc, in cazul in care temperatura creste si apare miros neplacut, este un indiciu ca acesta nu este conditionat bine si au inceput procese de fermentare anaeroba. Substratul in acest caz se afaneaza bine si se lasa cateva zile sa se raceasca. In caz contrar, viermii introdusi in substrat vor muri, temperatura critica pentru viata fiind de 32 grade Celsius. La urmatoarea etapa se introduc viermii la suprafata substratului, iar in cateva minute acestia vor disparea de pe substrat. La substrat se mai adauga putin pamant sau nisip; acesta trecand prin intestinul viermilor, participa la macerarea hranii.

Viermii pot procesa in 24 de ore o cantitate de substrat egala cu masa corpului lor. Ating maturitatea sexuala la 3 saptamani si populatia de viermi se dubleaza la o luna, o luna si jumatate, dupa care creste in progresie geometrica.

Viermii sunt hraniti cu regularitate adaugand substrat in lada de compost. La formarea totala a compostului cu obţinere de biohumus, acesta are un miros placut de sol si o culoare inchisa. Viermii se colecteaza, si se refolosesc la urmatoarele cicluri de compostare. Viermii mai mari pot fi folositi pentru pescuit sau ca hrana pentru pesti din iazuri artificiale, iar cei mici sa fie lasati la compostare.

Puteti incerca sa obţineti biohumus chiar acasa aruncand resturile bucatariei de la curatarea legumelor si fructelor intr-o lada destinata compostarii si adaugand viermi in aceasta. Procesul de compostare dureaza in jur de 3-4 luni si va rasplateste cu un adaos minunat pentru florile de camera.

Compostul

Este un ingrasamant natural intotdeauna la indemana, si o metoda foarte buna de a recicla o mare parte din resturile naturale, de a reduce volumul de gunoi menajer. Un aport regulat de compost compenseaza pierderea humusului si reda solurilor cultivate fertilitatea lor naturala.

Este mai sarac in azot, dar mai bogat in celelalte elemente fertilizante (P2O5 – oxid de fosfor, K2O – oxid de potasiu, CaO – oxid de calciu).

Cum se face compostul – conditiile unui compost reusit

Pentru a obtine un compost reusit, trebuie sa tineti cont de trei elemente esentiale:

• o drenare a apei si un grad de umiditate adecvate,
• o buna aerisire
• resturi corect alese.

Compostul reprezinta produsul final al biodegradarii controlate (compostarii) a deseurilor organice de natura vegetala sau animala. Este un produs stabil, igienizat si bogat in humus, ce poate fi utilizat ca ingrasamant, amendament sau suport de cultura. Coeficientul de mineralizare a humusului este 1,67-1,75%, iar pentru compensarea pierderilor anuale de 1% humus trebuie sa aplicam 10 t/ha/an compost fermentat (10kg/m2), iar cresterea de la 2 la 3% humus va fi realizata in 10 ani daca se aplica 40 t/ha compost fermentat (4 kg/m2/an).

Parametrii compostarii

Fiind o biodegradare controlata, microorganismele responsabile desfasoara o activitate complexa, conditionata de patru parametri esentiali:

• Oxigenarea: Procentul de oxigen trebuie sa fie suficient de ridicat (20% in mediu). Scaderea lui sub 5% indica aparitia anaerobiozei
• Caracteristicile fizico-chimice ale produselor supuse compostarii: Raportul adecvat C/N (carbon/azot) se situeaza in jur de 25/1 pana la 30/1 si trebuie diminuat prin compostare pana la valori de 10:1 – 12: 1
• Temperatura: Este parametrul cel mai bine perceput in compostare, ea asigurand igienizarea-distrugerea germenilor patogeni si a semintelor de buruieni
• Umiditatea: Este necesara vietii microorganismelor; o umiditate de 40-70% este optima.

Fazele procesului de compostare

• Fermentare/descompunere. Presupune degradarea rapida a materiei organice proaspete de catre microorganisme cu degajare de caldura, iar prin mentinerea temperaturii de 60ºC timp de 4 zile se realizeaza igienizarea compostului. Aceasta activitate bacteriana necesita o aprovizionare cu apa si oxigen. Aceasta faza dureaza cateva zile pana la cateva saptamani. Se observa, odata cu reactiile metabolice de degradare, o scadere in volum (de 30-50%) si greutate (40-60%) din cantitatea initiala, prin pierderea apei si dioxidului de carbon.
• Maturare. In aceasta faza are loc biosinteza lenta a humusului, care nu necesita nici apa, nici oxigen si poate dura cateva luni pana cand se atinge gradul de maturare urmarit.

Efectele aportului de compost asupra solului

Aportul compostului are efecte benefice asupra solului manifestate atat fizic si chimic, cat si biologic.

Efectele fizice:

• Culoarea inchisa a solului (datorata humusului) modifica comportamentul termic al acestuia si de asemenea devine mai bun absorbant al luminii cu influenta benefica in cresterea vegetala;
• Stabilitatea structurala si porozitatea mai buna faciliteaza cresterea radacinilor si implicit dezvoltarea vietii biologice (cresterea activitatii bacteriene a solului);
• Retentia mai buna a apei de catre sol limiteaza eroziunea;
• Aportul de compost pe solurile argiloase (12: 1) permite o imbunatatire a drenajului.

Efectele chimice:

• O mai buna reglare a cantitatii de elemente nutritive pentru plante;
• Putere de tamponare ridicata (pH);
• O imbunatatire a puterii de retentie a solului in ce priveste ionii minerali sau organici;
• O actiune ce implica reactii chimice care elibereaza energie (oxidarea carbonului si hidrogenului);
• Franarea acidifierii solului.

Efectele biologice:

• Aportul humusului reprezinta sursa de nutritie pentru flora si fauna solului;
• O actiune nutritiva progresiva,
• Mineralizarea azotului,
• Eliberarea fosforului si sulfului.

Argumente pentru compostare gasesti pe site-ul Pledoarie pentru verde.

Cenusa

Contine foarte mult potasiu si carbonat de calciu. Compozitia cenusii variaza foarte mult in raport cu felul plantei arse, ca si cu varsta acesteia precum si cu conditiile de sol pe care a crescut aceasta. Cenusa este un ingrasamant cu potasiu, dar contine si alte elemente si de aceea are un aport nutritional mult mai bun decat ingrasamintele de fabrica pe baza de potasiu. Cenusa provenita de la floarea soarelui si hrisca are aproape acelasi procent de potasiu ca si ingrasamintele de fabrica cum ar fi sarea potasica. Cenusa de lemne, intrucat nu contine clor, este mai buna ca ingrasamant cu potasiu decat ingrasamintele de fabrica, care pe langa potasiu au si clor.

Se poate folosi ca fertilizator, insa numai cenusa care a rezultat din arderea lemnelor, a diverselor plante si materiale naturale. Nu se foloseste cenusa obtinuta din arderea unor produse toxice, a plasticurilor, carbunilor etc. Cenusa care se obtine in urma arderii lemnelor, paielor, cocenilor, tulpinilor de floarea soarelui contine o insemnata cantitate din substantele nutritive. De regula plantele tinere dau mai multa cenusa decat plantele batrane.

O data la 2-3 saptamani se imprastie cenusa intr-un strat foarte subtire de cativa milimetri pe suprafata solului si se sapa usor acolo unde e posibil. Nu se pune mai multa cenusa fiindca poate arde plantele. Pe solurile acide, datorita continutului de calciu si de alte substante lesietice (bazice), cenusa contribuie la scaderea aciditatii pamantului.

Ca ingrasmant, cenusa se foloseste inainte de insamantare odata cu afanarea, la insamantare pe randurile plantelor sau la cuib, precum si in timpul vegetatiei sub forma de pulbere sau in solutie.

Dozele anuale sunt diferite in functie de felul cenusei, insusirile pamantului si metoda de introducere in sol.

Inainte se insamantare se folosesc in medie 600-1000 kg/ha pentru radacinoase (sfecla/morcovi) si tuberculifere (cartofi) si 1000-1200 kg/ha pentru plantele textile (in, canepa) sau uleioase (floarea soarelui). Pe solurile podzolice e recomandat ca dozele sa fie mai mari decat pe solurile acide si cand se insamanteaza ierburi – lucerna, trifoi.

Ca ingrasamant in timpul vegetatiei: 300-500 kg/ha la cuib sau pe randurile plantelor,  50-100kg/ha la semanat. Semintele se tavalesc prin cenusa si apoi se seamana sau se face o solutie din 1 parte cenusa si 5-10 parti apa si se lasa cateva ore semintele la inmuiat dupa care se lasa putin sa se usuce si apoi se seamana.

Se poate spune ca toate plantele se bucura de aplicarea cenusii ca ingrasamant. Ea trebuie aplicata insa  la plantele care o valorifica mai bine, adica mai intai la cele care nu suporta clorul, apoi la radacinoase si apoi la culturile semincere. Actiunea cea mai mare se manifesta pe solurile nisipoase, apoi pe cele nisipo-lutoase, inmlastinate, turboase si solurile de lunca.

Sursa inimafericita